Școala Primară Creștină „Betania”
Aceasta, aflată sub coordonarea Liceului „Constantin Noica”, a fost înființată în anul 2022 în incinta Bisericii Creștine „Biruința”, situată pe B-dul Victoriei, nr. 42, Pasajul Spitalului. La început, școala a funcționat cu două clase: clasa pregătitoare și clasa I, însumând 42 de copii. Sălile de clasă au fost amenajate din fonduri proprii și cu sprijinul sponsorilor, respectând normele ARACIP, DSP si ISU, având un design atractiv pentru cei mici. Această școală interconfesională respectă programa școlară națională, iar disciplina Religie este predată folosindu-se manualele de religie ale cultului baptist. „Dorința noastră este de a crea un mediu primitor și sigur pentru generațiile de copii prezente și viitoare, contribuind la formarea lor atât morală, cât și creștină.





În prezent, școala găzduiește 7 clase, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, având un număr de 139 de elevi. Pentru viitor, ne propunem să obținem aprobările necesare pentru înființarea claselor V–VIII și, de asemenea, avem mare nevoie de o clădire nouă pentru elevii acestor niveluri. La Școala Primară Creștină sunt primiți toți copiii, în limita locurilor disponibile, care doresc să învețe într-un mediu în care accentul se pune pe moralitate creștină și pe dezvoltarea unui caracter integru”, susțin responsabilii unității de învățământ.

Școala Andreiana
Asociaţia Dia.Logos a înființat, începând cu anul școlar 2020-2021, Școala Andreiană din Sibiu, cu nivel primar și cu predare în limba română. Instituția aplică Curriculum-ul Național, cu strategii și metode însă, din activitatea de predare-învățare-evaluare centrate pe elev, cu scopul de a oferi o alternativă autentică de creștere și educare a copiilor, în spiritul unor valori moral creștine, bazate pe dragoste, respect și libertate, într-un parteneriat deschis, cu implicarea efectivă și responsabilă a partenerilor: familiile elevilor și comunitatea. „Respectăm trecutul și inspirăm viitorul prin acțiunile noastre. Școala noastră – un mediu în care creștem modele de comportament bazate pe valori autentice.
Noi credem în educația inspirată de valorile creștine și cultura românească. Cultivăm în elevii noștri respectul pentru valorile autentice, conexiunea cu natura și bucuria pentru învățare. Cu empatie și responsabilitate, ghidăm fiecare copil în dezvoltarea sa armonioasă pentru creșterea calității vieții în familie, școală și comunitate”, afirmă inițiatorii proiectului.
Grădinița „Grădina Mariei”
Până în urmă cu câțiva ani în urmă, al Sibiu, a funcționat și Grădinița „Grădina Mariei”. „Grădiniţa noastră are la bază principii creştine. De fapt elementul său caracteristic e să de-a viaţă unui ambient şcolar pătruns de spiritul evanghelic de libertate şi caritate. Acest ambient după stilul pedagogic al fondatorului nostru „Sf. Agostini Roscelli”, favorizează un raport educativ făcut din gândire dar mai ales din viaţă: Cordialitate deschisă tuturor, demnitate recunoscută fiecăruia şi aplecare spre celălalt cu simplitate şi umilinţă. Actualitatea pedagogică a Sf. Agostino Roscelli constă în capacitatea de valorizare a omului. Acest element inspirator al metodei noastre educative privilegiază „relaţia” în valenţa sa formativă. Grădiniţa „Grădina Mariei”, cu program normal şi prelungit din Sibiu şi-a propus să primească orice copil cuprins între vârsta de 3-6 ani, fără nici un fel de discriminare, precum şi pe părinţii acestora, indiferent de etnie şi religie pentru a asigura apropierea dintre etnii, cunoaşterea şi acceptarea reciprocă în vederea unei convieţuiri armonioase.
Grădiniţa, ţinând cont de calitatea ei de organizare comunitară, caută să satisfacă nevoia fiecărui copil de a se simţi competent, legat de alţii şi autonom. Noi încercăm să satisfacem nevoile copiilor şi ale părinţilor care aleg grădiniţa noastră cu program normal şi prelungit, respectând trunchiul comun pe nivele de vârstă din Programa Instructiv – Educativă a Învăţământului Preşcolar.
Dorinţa noastră este să creăm un climat de siguranţă fizică şi libertate spirituală pentru toţi copiii din grădiniţă. De asemenea, vrem să reconsiderăm managementul la nivelul grădiniţei şi al grupei în perspectiva egalizării şanselor şi formarea educatoarelor pentru aplicarea metodelor active de grup”, era mesajul pentru sibieni a responsabililor grădiniței.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




