17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Directorul medical al unui spital județean a murit în camera de gardă. Avea 37 de ani

Cele mai citite

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în Camera de Gardă a unităţii sanitare.

Medicul buzoian intrase în gardă luni dimineaţă şi a participat la inaugurarea unei extinderi a secţiei de Pneumologie.

Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare.

Ștefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie.

Publicitate

Ea ocupa funcţia de director al unităţii sanitare din 2021.

”Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie.

Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, scria medicul pe Facebook la începutul lunii septembrie.

În acest caz s-a deschis dosar de moarte suspectă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO – Din Miercurea Sibiului la Auschwitz: farmacistul care a distribuit moartea

Povestea lui Victor Capesius nu este doar biografia unui individ implicat în Holocaust, ci și un studiu tulburător despre...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect