9.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Percheziții uriașe în Sibiu. Alcool, detergent și țigări de peste 700.000 de lei vândute ilegal

Cele mai citite

Procurorii și polițiștii sibieni au efectuat 10 percheziții domiciliare în județul Sibiu într-un dosar de vânzare a unor bunuri fără timbre fiscale.

În cadrul operaţiunii Jupiter, în urma obţinerii autorizatiilor de la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, în cursul zilei de joi, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Sibiu- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat pe raza judeţului Sibiu 10 perchezitii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infractiunii de deţinere sau comercializare de produse accizabile supuse marcării, peste limitele prevăzute de lege, în afara antrepozitului fiscal, prev. de art. 452, alin. 1, lit. h din Codul fiscal.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii menţionate faţă de 4 suspecţi constând în aceea că în perioada iulie-noiembrie 2025, aceştia au deţinut şi comercializat în afara antrepozitului fiscal ţigarete care nu aveau aplicate timbre fiscale emise de statul român.

În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate următoarele:

Publicitate
  • Ţigarete fără timbre fiscale: 482.160 bucăţi (valoare 530.376 lei).
  • Alcool etilic fără timbre fiscale: 784 l. (valoare 78.400 lei)
  • Sume de bani: 62.290 lei şi 950 Euro;
  • Detergent contrafăcut: 1.925 l. (valoare 32.725 lei);

Suspecţii au fost reţinuţi, urmând a fi analizată oportunitatea luării unor alte măsuri preventive de către procurorul de caz.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al I.P.J. Sibiu şi al lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a precizat procuror șef secție judiciară Dan Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Tâlhărie surprinsă în direct. O medieșeancă este trântită la pământ, iar agresorul îi fură geanta

O femeie a fost tâlhărită, vineri seara, pe strada Gheorghe Pop de Băsești din Mediaș, agresorul furându-i victimei geanta.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect