7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

ULTIMA ORĂ: Închisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner

Cele mai citite

Doi dintre cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au ucis pe omul de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost condamnaţi, marţi, de către Tribunalul Alba, la închisoare pe viaţă pentru omor calificat, iar un altul, care încă nu a fost prins, la 30 de ani de închisoare, informează Agerpres.

Pronunţarea a fost făcută în şedinţă publică, în prezenţa celor doi inculpaţi aflaţi în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.

Marţi a fost cel de-al şaselea termen anunţat pentru pronunţare.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul Tribunalului Alba, Minae Marian-Cristian şi Ghiţă Laurenţiu, condamnaţi pentru mai multe infracţiuni, urmează să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea a detenţiei pe viaţă.

Publicitate

Inculpatul Zuleam Costinel-Cosmin, care a fost judecat în lipsă, va executa pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare.

Cei trei inculpaţi sunt obligaţi, în solidar, la plata în favoarea fostei partenere a omului de afaceri a sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale.

Totodată, cei trei sunt obligaţi, în solidar, la plata în favoarea fiicei omului de afaceri a sumei de 300.000 de euro daune morale. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moştenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpaţi.

Decizia Tribunalului Alba este cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii.

Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost ucis în urmă cu doi ani. Kreiner, care a murit în urma unui jaf petrecut în propria casă, a fost legat de mâini şi de picioare de către cei trei bărbaţi cu cagule care au intrat în locuinţa lui.

Anchetatorii spun că suspecții au utilizat o formă de tortură care implică durere extremă pentru a afla unde erau banii și obiectele de valoare.

În comunicatul Parchetului este prezentat felul în care au acționat cei trei suspecți de crimă. Astfel, potrivit procurorilor, aceștia au venit în România în 29 și 30 octombrie cu scopul de a comite mai multe furturi în judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu.

Iar după ce au jefuit locuinţa şi magazinul unui om de afaceri din localitatea Sadova, s-au dus în Pitești, unde au supravegheat locuința unui medic şi locuinţa unui om de afaceri din acea localitate, persoane despre care bănuiau că ar avea sume importante de bani în casă.

Au renunțat la jafuri, după ce au văzut că ”nu sunt întrunite condițiile optime pentru punerea în executare” a planului.

În ziua de 4 noiembrie 2023, inculpaţii s-au dus pe strada unde se afla casa omului de afaceri Kreiner Adrian, ”unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă”.

Iar după două zile de supraveghere a casei, după ce au văzut că porțile de acces aveau senzorii de mișcare dezactivați, au decis să atace, purtând cagule, noaptea, la ora 2.36.

La finalul jafului, potrivit procurorilor, unul dintre inculpați ”s-a reîntors la victima Kreiner Adrian şi a executat o manevră de asfixie mecanică ce a condus la întreruperea fluxului sanguin spre creier și la instalarea comei”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Lâna ca tradiție europeană. Județul Sibiu, prezent la întâlnirea COMMHERITOUR din Slovenia

În perioada 3–6 noiembrie 2025, reprezentanți ai proiectului „COMMHERITOUR – Community-based models for sustainable valorisation of cultural heritage crafts...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect