„Cine vrea să spună adevărul, îl spune, cine nu, nu”, îmi spune Ion Iuga, vechi păstor din Tilișca. Povestea lui pleacă din 1931. S-a născut în Crimeea, Sevastopol.
„Acolo, majoritatea din oameni erau români, basarabeni. Țineți cont că Moldova a fost a lui Ștefan cel Mare, dar a fost ocupată de tătari, o rasă de turci. Erau mulți sibieni acolo (în Crimeea), ciobani, adică crescători de animale duși cu turmele de oi în transhumanță, ca și acum. Puneau sarsanaua pe măgari, desagii cu mâncare și bani în curea. Îmbrăcați în haine românești, plecau toamna în Bărăgan, în România, pentru că noi eram sub stăpânirea Austro-ungară atunci. De acolo au plecat până în Crimeea. Acolo, timpul e mai văratic, vremea e mai domoală. Noi, ciobanii, acest lucru căutăm. Să iernăm cât mai ușor cu oile, averea ciobanilor”, îmi spune Ion Iuga.
,,Dă-mi un băiat, îmi trebuie pe la oi de ajutor”
Ion Iuga îmi povestește despre istoria tatălui său, cu glas rar și răgușit de vreme: „Nașul tatălui meu, Petru Lal, era dus împreună cu mai mulți ciobani cu oile în Crimeea. El nu avea copii pe atunci, așa că a venit la bunicul meu: «Băi, cumetre, dă-mi un băiat! Îmi trebuie pe la oi de ajutor. Tu ai trei ficiori, iar eu nu am niciunul. N-o să ai păcat că mi l-ai dat, o să am eu grijă de viața lui». Tatal meu era în clasa a patra pe atunci. «Cumetre, dacă el vrea, ți-l dau». Taică-miu era atunci pe la colibele de la stână. «Măi, Costică, ia uite ce spune nașul tău, vrei să te duci la el?». Copilul a sărit în sus de bucurie”.
,,Îl însemnezi acum o sută de miele”
„Tatăl meu era învățat la oi, dar învăța și bine la școală, a fost premiant în fiecare an. Tocmai terminase clasa a patra, iar vara, după vacanță, a plecat împreună cu nașul său. Când au ajuns la târla lui din Crimeea, l-a chemat pe unul dintre șefii ciobanilor lui. El avea trei-patru turme mari de oi, stătea bine. «Uite, copilul acesta este botezat de mine. La care târlă gândești că poți tu să îl instruiești?» Omul se uita la copil, avea 11-12 ani pe atunci tata. «Îl însemnezi acum o sută de miele de la oile de prăsilă (acei miei care sunt lăsați sugă toată vara la oaie).» I-a dat 100 de mieluțe pe loc, plus 4 berbeci la toamnă (la 20-25 de oi un berbec). Apoi nașul lui a venit în România, iar tatăl meu a rămas acolo.”
„S-a însurat la 23 de ani cu fiica cea mai mică a gazdei lui, Agafia”
„Când avea 15-16 ani, avea deja 400-500 de oi. Timpul a trecut, primea regulat scrisori de la părinți, nănașă-su` făcea multe drumuri. Mergea până în Tilișca și se întorceau înapoi. S-a însurat la 23 de ani cu fiica cea mai mică a gazdei lui, Agafia, basarabeancă. Ea a mai avut încă două surori. Bunicul a văzut că tata e harnic și vrednic și i-a dat fata. Apoi a venit comunizarea (n.r. colectivizarea,) de le-a luat averea.”
Începerea colectivizării
„Când a venit comunizarea, s-a oprit granița, iar românii noștri care erau cu oile peste graniță nu mai puteau veni acasă. Bărbatul unei surori de-a maică-mii (n. r. unchiul său) nu a fost plăcut de comuniști și nu a sfârșit bine, Ilie Iordan îl chema, era român vechi acolo, basarabean. L-au arestat și pe tatăl meu, dar nu doar pe el, pe mulți oameni gospodari care voiau să se înscrie la colhoz. Care nu voia să intre era arestat și dus în Siberia. Povestea că trăiau popoare sălbatice pe acolo. Acestea nu știau de Dumnezeu.”
Au muncit pentru ruși, tăind brazi de aproape 50 de metri
„Cei arestați au mers pe jos o săptămână, o lună, nu știu, nu erau încă trenuri sau mașini. Iar când au ajuns acolo, au fost puși să taie brazi de câte 40-50 de metri, cu fierăstrăul și cu toporul. El și cu un poienar ( n.r. locuiutor din Poiana Sibiului), amândoi nu puteau să cuprindă un astfel de brad în brațe, așa era de gros! Era norma lor să pună jos un astfel de brad pe zi, dădeau cu toporul, îl ciopleau și îl tăiau cu fierăstrăul. Alții veneau din urmă, îl curățau de crengi, de cioate și îl făceau bucăți. Erau păduri seculare dese de brad, nu le vedeai vârful. Dar au trăit bine, îi hrăneau bine rușii. Ardelenii noștri erau și harnici.”
„Nu mai era ea stăpâna, era statul”
„În timpul cât a stat în Siberia nu a știut de familie, nici familia de el. Mama a rămas cu un frate de al meu, că era cel mai mare, Constantin, și două fete, Maria și Chivuța, și cu târla de oi. A condus târla, dar nu mai era ea stăpâna, era statul. Aducea statul ca ciobani niște sălbatici din ăia, din Siberia. Aici trăiau bine, că mai tăiau câte o oaie. Mama era șefă peste ei.”
„Și-a găsit familia, dar a găsit și închise granițele”
După ce și-a ispășit pedeapsa, i s-a dat tatălui meu un pașaport, sau ce i-o fi dat, și i-a spus să se ducă în cutare loc și o să-și găsească familia și copiii sănătoși. I-au dat și bani la final, plus bilet de călătorie; pe atunci începuse circulația de mașini și trenuri.
Și-a găsit familia, dar a găsit și închise granițele. Ei voiau să se întoarcă în țara lor natală. Dar nu puteau să plece nicăieri. A fost pus șef la mai multe târle. Statul a adus ciobanii din Siberia, dar ei habar nu aveau să aibă grijă de ele, doar să le mânce știau. L-a pus șef peste patru târle de oi, în patru cinci sate, departe unele de altele. I-a dat cal, i-a dat armă de vânătoare. L-a pus să-i învețe să mulgă oile și să le tundă. Că au văzut că de când nu mai sunt ciobanii din Ardeal s-au prăpădit oile, le mureau, le mâncau câinii, șacalii.”
„În scutecele tale murdare am ascuns aur”
„După Primul Război Mondial li s-au deschis granițele. Nașul lui a apucat să vină în România și i-a rămas averea pe acolo, oile. Dar au venit mulți cu aur. Săculețe de câte două-trei kg de aur. Ciobanii veniți din Siberia nu puneau preț pe aur. Care a apucat să treacă înainte să se închidă granițele au devenit boieri în România. La noi, de aici, din Tilișca, au fost câțiva de a lu` Găvozdea, care au venit cu aur, domne. Ai mei s-au întors în Transilvania (deja România atunci) în 1935. Prin Polonia au venit, apoi în Austria, de acolo în România. Cu geamantanul în mână, a fost greu. Aveam patru ani când am ajuns în Tilișca. «În scutecele tale murdare am ascuns aur»”, zicea mama.
„Când vine Constantinu meu din Rusia, îi dai bucata aceasta de pământ”
„Când au ajuns în Tilișca, au găsit sărăcie. Nici măcar pe părinți, erau morți. Bunicii mei nu erau chiar săraci, ultimii din comună, au avut două-trei petice de pământ. Înainte să se ducă mama, i-a zis lui unchi-miu mai mare: «Când vine Constantinu meu din Rusia, îi dai bucata aceasta de pământ».
A durat trei ani de zile ca să-și facă un rost. A luat o moară la Rod, mânată de apă. Tata murit în 1946, când mama era gravidă și a lăsat-o cu opt copii, toți cu drag de oi”.
„Am muncit o viață la oi și nu am primit nicio pensie”
La cei peste 90 de ani, Ion Iuga are o viață liniștită, în satul de care îl leagă atâtea amintiri, de la venirea lui din Crimeea. Tilișca i-a devenit „târla” în care și-a făcut, la rândul său, un rost, și pentru care a avut un sens. Copiii moștenesc tradiția și sunt oieri în Banat. Are însă un singur și mare regret. După o viață de muncă în oierit, nu a primit nicio pensie cu care să se ajute la bătrânețe.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
