Articol de Daniela Arnăutu
O monedă rară transilvăneană, de 10 ducați, bătută la Sibiu, în secolul al-XVII-lea, a fost vândută pe o sumă record la cea de-a doua ediție a licitației „Traveller Collection”, ce a avut loc pe data de 6 noiembrie la Hotel Bar au Lac, din Zürich, Elveția.
Piesa este realizată din aur și pe piața numismatică este considerată o raritate, una similară nemaifiind vândută de peste 80 de ani.
Moneda rară a fost achiziționată de un colecționar pentru suma de peste 520000 de euro
Organizatorii au pornit licitația de la valoarea estimată de 150.000 CHF (162 600 EUR), dar colecționarii au licitat și au urcat rapid prețul, moneda fiind adjudecată pentru suma de 490.000 CHF (circa 526.000 de euro).
Moneda transilvăneană rară a fost emisă la Sibiu, în anul 1605.
De opt decenii nu a mai fost scoasă la nicio licitație o piesă similaă, aceasta fiind explicația faptului că, în cadrul licitației, colecționarii au urcat mult prețul.
Specialistul care a catalogat licitația: „A fost unul dintre momentele culminante din viața mea profesională”
Pe lângă valoarea ei materială, moneda transilvăneană rară, emisă la Sibiu în secolul al-XVII-lea, are o valoare istorică inestimabilă, ea reflectând contextul vremii din perioada războiului civil transilvănean.
Raritatea ei și stare excelentă de conservare în care se afla au făcut-o vedeta licitației organizată de Numismatica Ars Classica, într-o sesiune dedicată monedelor Europei Centrale.
Christian Stoess, specialistul care a catalogat licitația, fost curator la Cabinetul de Monede al Muzeelor de Stat din Berlin, a catalogat licitația, a descris evenimentul ca fiind „unul dintre momentele culminante din viața sa profesională”, Mai mult, el s-a declarant privilegiat pentru că a avut posibilitatea să lucreze cu o colecție atât de rară și vastă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




