0.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 19, 2025

Un jandarm sibian prinde hoții și în timpul liber

Cele mai citite

La data de 16.11.2025, în jurul orei 14.30, un jandarm sibian, aflat în timpul liber, în parcarea unui magazin de pe strada Aleea Seviș din municipiul Sibiu, a observat trei bărbați care aveau un comportament suspect.

Pentru că i-au atras atenția prin conduita lor, jandarmul i-a supravegheat în continuare pentru prevenirea oricărui incident care ar fi putut afecta climatul de ordine și siguranță publică.

Unul dintre tineri a intrat în magazin, a luat o jucărie și a ieșit fără să o plătească.

Publicitate

Observând cele întâmplate, jandarmul a reacționat imediat cu scopul de a-l opri, dar pentru că a încercat să fugă de la fața locului, bărbatul a fost imobilizat în scurt timp.

Ulterior, jandarmul a solicitat sprijin prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, la fața locului fiind direcționat un echipaj de poliție.

Hoțul purta și sistem de supraveghere electronică

Bărbatul în cauză, în vârstă de 22 de ani din județul Sibiu, a fost predat echipajului de poliţie, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta purta un sistem electronic de supraveghere ca urmare a emiterii unui ordin de protecție împotriva sa.

După cele întâmplate, ceilalți doi bărbați, unul din județul Sibiu, iar celălalt din județul Mureș, care rămăseseră în parcarea magazinului, au încercat să fugă, dar au fost identificați într-un timp foarte scurt de jandarmul care a intervenit din timpul liber și un polițist.

În urma verificărilor efectuate, asupra unuia dintre cei doi bărbați a fost găsit un plic ce conținea o substanță vegetală, de culoare verde oliv, susceptibilă a fi din categoria substanțelor interzise.

La locul evenimentului, a fost prezent și un echipaj din cadrul I.J.J. Sibiu pentru a sprijini în derularea activităților specifice intervenției.

În continuare, cercetările sunt efectuate de polițiștii sibieni.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO – Nicio șansă pentru „tricolorii” U21. 0-2 cu Spania pe Municipalul sibian

România U21 a pierdut destul de clar partida disputată marți seara la Sibiu împotriva reprezentativei U21 a Spaniei.Jucătorii noștri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect