În societatea românească contemporană se poate remarca o tendință tot mai expansivă și mai vizibilă de promovare a culturii în toate formele și valențele sale, practică care va asigura o evoluție accelerată a statului român. Desigur, apetența românească pentru varietatea culturală disponibilă azi poate fi apreciată și din perspectiva opusă, adică orientarea tot mai frecventă a românilor spre consumul de produse culturale reprezintă una din cele mai evidente expresii ale unei dezvoltări fără precedent în toate ramurile economice, ale unei societăți moderne prolifice, ale unui popor unit, capabil, puternic.
Reconstrucția democratică survenită după Revoluția de la 1989 a plasat România pe o linie de dezvoltare și evoluție culturală complexă, marcată de o simbioză dintre vechi și nou, dintre redescoperirea identității naționale și a valorilor tradiționale, și deschiderea spre valorile europene. Într-un context global în permanentă schimbare, România contemporană își afirmă locul pe harta europeană prin promovarea unui dialog continuu între tradiție și modernitate.
România își recapătă vocea culturală după 1989 și o amplifică la momentul 2007 (aderarea la UE). Înfrânarea și îngrădirea unor tendințe, preferințe, curente și mișcări culturale care nu se racordau politicilor promovate și stabilite cu meticulozitate de Partidul Comunist Român, au provocat o creștere generală a apetitului românului pentru diversitate culturală și pentru inovație în varii domenii, astfel libertatea de exprimare devine motorul unei renașteri culturale, iar libertatea creației artistice, reluarea dialogului intercultural și accesul la fonduri europene au stimulat această renaștere, precum și o revitalizare a patrimoniului istoric și arhitectural.
În acest sens, modernizarea instituțiilor culturale a jucat un rol important. Centrele urbane atrag din ce în ce mai multe fonduri, care sunt investite în patrimoniu, astfel rezultatul este: recondiționarea, reabilitarea și restaurarea monumentelor istorice, dezvoltarea și implementarea unor politici și practici de protejare și conservare a patrimoniului istoric și arhitectural, promovarea instituțiilor muzeale, valorificarea muzeelor și a exponatelor aferente lor, înmulțirea proiectelor culturale și aplicarea eficientă a acestora în societate. Acesta este mai ales cazul Sibiului, un exemplu relevant în acest sens, un oraș de o vitalitate debordantă, constant energizat de o multitudine de festivaluri, concerte, târguri, evenimente culturale variate.
Șansa Sibiului de afirmare națională și internațională a venit desigur atât prin valorificarea trecutului său istoric bogat, ca un mare oraș medieval din Transilvania, care a jucat un rol politic, economic, religios, militar și social extrem de important în regiune, cât și prin acordarea titlului de Capitală Culturală a UE în 2007.
De la festivaluri internaționale de mare succes, târguri cu specific tradițional, festiv și religios, evenimente culturale variate, concerte, lansări de carte, expoziții de artă, cenacluri și simpozioane, până la restaurarea patrimoniului și valorificarea sa, Sibiul și-a folosit din plin repertoriul pentru a atrage fonduri europene, precum și valuri masive de turiști atât din spațiul românesc, cât și din cel european, producând o efervescență artistică și intelectuală greu de egalat. Sibiu este acel tip de oraș care a promovat și încurajat inițiativa independentă, inițiativa instituțiilor culturale și emergența unor noi generații de artiști, scriitori, istorici, specialiști în general.
Sibiul european și cultural, port-drapelul României
În acest peisaj cultural diversificat românesc, în prezent se întâmplă adesea ca ramura referitoare la protejarea, conservarea și restaurarea patrimoniului istoric și arhitectural să fie neglijată, fapt sesizabil dacă ne raportăm la numărul imens de festivaluri și de concerte organizate. În lumea secolului XXI, a devenit firesc ca cele mai semnificative investiții să fie făcute în domenii care produc divertisment rapid pentru masele populare, iar aici ne referim cu predilecție la divertismentul dedicat în special generației tinere.
De altfel, preferințele tineretului în acest sens se concentrează în mare parte pe domeniul festivalier, și mult prea puțin pe domeniul patrimoniului, cu alte cuvinte, tinerii preferă să meargă la un festival în detrimentul unei vizite la un muzeu sau o clădire istorică.
Așadar, domeniile care produc cea mai mare cantitate de divertisment, concentrează și mobilizează cele mai mari procentaje de oameni, vor genera și venituri enorme, astfel se justifică tendința statului român și a autorităților din spectrul administrativ să se orienteze în mod preponderent spre astfel de domenii de divertisment. Neglijarea aspectelor ce țin de patrimoniu nu poate decât impedimenta dezvoltare a culturală a României și leza identitatea noastră națională.
Clasarea monumentelor istorice. România și Sibiu
Deși în România în mod general, și în Sibiu, ca un exemplu particular, în ultimii ani au fost făcute numeroase demersuri în vederea protejării și valorificării patrimoniului istoric și arhitectural, investițiile în această arie culturală nu sunt suficiente, iar acțiunile ar putea fi multiplicate. Un foarte bun exemplu de neajunsuri în domeniul patrimoniului construit ar fi situația clasării monumentelor istorice.
Deși în ultimele decenii au fost clasate o multitudine de situri arheologice și de clădiri istorice, raportat la totalitatea reală a clădirilor istorice și siturilor arheologice din teritoriul României, lista celor clasate este din păcate încă destul de săracă în conținut. Este imperativ ca în viitor, statul român să urgenteze acțiunile de clasare și să extindă Lista Monumentelor Istorice cu mai multe poziții, întrucât clasarea este cel mai important act de responsabilitate pe care societatea și-l poate asuma față de propria identitate.
Clasarea transcende semnificația unui simplu proces birocratic și devine o recunoaștere oficială a valorii culturale, istorice sau arhitecturale a unui imobil. Edificiul este înscris astfel în memoria colectivă și devine un element identitar. România a pierdut deja suficiente clădiri valoroase ca urmare a neglijenței administrative, fie prin demolări abuzive, fie prin intervenții neautorizate, ilicite, iar orice monument care este lipsit de un statut de protecție juridică este predispus riscului alterării, degradării și/sau distrugerii, ori clasarea este singurul scut de protecție împotriva factorului uman malițios, împotriva intereselor economice, împotriva ignoranței.
Deși percepția alterată și contradictorie a societății poate infirma următorul enunț, clasarea unui monument nu este o frână în dezvoltarea economică, ci o resursă economică sustenabilă, întrucât zonele istorice bine întreținute și amenajate pot atrage o dezvoltare a turismului local. De asemenea, patrimoniul construit este o pârghie, o punte de legătură între generații, o ancoră a continuității umane. Clasarea monumentelor trebuie făcută și din prisma unei datorii morale față de generațiile viitoare.
Cu siguranță, unul din cele mai bune exemple referitoare la această asumare culturală este orașul Sibiu. Când vine vorba de valorificarea patrimoniului arhitectural, Sibiul pune foarte bine în evidență ideea că acest patrimoniu poate deveni un motor de dezvoltare locală. În pofida unui malpraxis care poate apărea oriunde în țară, și a unor rapoarte cantitative nu foarte satisfăcătoare, Sibiul rămâne un exemplu de bună practică, în acest oraș fiind clasate numeroase monumente și clădiri istorice în ultimii ani.
Cum stă Sibiul la nivel național în Lista Monumentelor Istorice
Datele furnizate de Institutul Național al Patrimoniului (INP) arată următorul fapt: comparativ cu lista din 2010, în lista actualizată în anul 2015, apar 644 de monumente clasate la nivel național, de către Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. În județul Sibiu, în LMI (Lista Monumentelor Istorice), conform unor surse oficiale, ar trebui să fie înregistrate 1062 de monumente, dintre care 1053 de poziții au fost adăugate până în anul 2015, 7 imobile sunt clasate în 2017, iar încă 2 în anul 2019.
Alte surse semnalează că între 2015-2023 au fost clasate 12 imobile, așadar numărătoarea ar ajunge la 1065. Revenind la datele furnizate de sursele oficiale, din numărul total de 1062 de monumente, repartiția în funcție de valoarea și importanța monumentului se face astfel: 377 de monumente sunt încadrate în grupa valorică A (de valoare și importanță națională și universală), iar 685 în grupa valorică B (de valoare și importanță locală). Repartiția acestora în funcție de criteriul tipologic se face astfel:
- Arheologie: 163 poziții în LMI din 2015;
- Arhitectură: 849 poziții în LMI din 2015 + clasări recente;
- Monumente de for public: 13 poziții în LMI din 2015;
- Monumente funerare/memoriale: 37 poziții în LMI din 2015.
Imobilul de pe str. Andrei Șaguna nr. 6
În pleiada de clasări realizate cu succes în Sibiu din ultimii ani, se poate menționa de acum și una din cele mai recente inițiative de acest fel, anume clasarea ca monument istoric a clădirii de pe str. Andrei Șaguna nr. 6. Imobilul face parte din Centrul istoric al orașului Sibiu, fiind asociată în baza codului de monument: LMI SB-II-s-A-12011. Acest edificiu de mare însemnătate pentru istoria națională a românilor ardeleni apare pe Lista Indicativă UNESCO și a fost propus pentru clasare în Anexa nr. 5 din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Sibiului.
Monumentul prezintă o valoare istorică inestimabilă, întrucât este conectat în mod direct de istoria Palatului ASTRA și a Asociațiunii propriu-zise, care i-a fost comanditar. Acest edificiu a avut o funcționalitate multiplă. Unul din rolurile sale primare, pentru care probabil a devenit și cunoscută clădirea, este cel de redacție a revistei „Transilvania”, oficiosul ASTREI. De asemenea, în acest imobil au mai funcționat fosta Casă de chirie a Asociațiunii, precum și Biroul central al ASTREI. În prezent, clădirea servește drept spațiu de locuințe, fiind catalogată ca proprietate privată.
În anii precedenți demarării construcției, ASTRA își exprima nevoia amenajării unui spațiu propice întreprinderii tuturor proiectelor și inițiativelor sale culturale. Încă din anii 1896-1897, prin intermediul Revistei Transilvania, ASTRA făcea un apel către opinia publică prin care anunța faptul că va avea nevoie de un spațiu propriu care să permită o dezvoltare neîngrădită, sau utilizând terminologia membrilor Asociațiunii, de o „casă națională”, rezervată necesităților culturale și sociale ale Asociațiunii.
ASTRA, încrezătoare pe propriile fonduri, puteri și ambiții, declara cu certitudine că un astfel de proiect este fezabil, iar în cazul unei insuficiențe financiare, ASTRA mărturisește că se va baza pe sprijinul și solidaritatea românilor transilvăneni. Desigur, aceste enunțări frecvente care apăreau în discursul public al ASTREI nu se refereau cu predilecție și în exclusivitate la Casa de chirii care avea să apară, ci se refereau în mare parte la viitorul palat, la viitoarea bibliotecă, la viitorul spațiu muzeal, însă Asociațiunea era conștientă de necesitatea unei redacții pentru revistă și unor birouri administrative, astfel că în numerele apărute în vara anului 1897 sunt făcute mențiuni asupra amenajării unor spații în care să poată să își desfășoare activitatea „întreprinderile și instituțiile” culturale ale acesteia.
În Raportul Comisiei desemnate de Comitetul Central al ASTREI să exploreze posibilitățile înființării unei case naționale la Sibiu, publicat în nr. V-VI al Revistei Transilvania, în lunile iunie-iulie 1897, este dezbătută și justificată necesitatea înființării unei case naționale pentru Asociațiune. La punctul 3 din raport, intitulat „Localitățile proprii ale Asociațiunii Transilvane”, sunt menționate „biroul Asociațiunii și o a doua cameră pentru redacția <<Transilvaniei>>”.
Același raport concluzionează, sub forma unor dispoziții finale, cu o înșiruire de lucrări prealabile ce pot fi planificate, unde este menționat faptul că această casă națională va fi zidită pe Strada Morii nr. 6. Documentul menționează că proiectul va fi finanțat din fondurile Asociațiunii, din venitul unei loterii de bani și din colecte și contribuții ale fondatorilor, precum și din donații speciale. Ulterior, ASTRA face un apel către arhitecții români și publică un plan de situație și o schiță exactă a intravilanului unde avea să se facă construcția.
Inițiativă fără precedent
Din acest scurt periplu în documentele vremii, se constată faptul că ASTRA își planificase meticulos și din timpuriu ridicarea unui edificiu care să-i servească pentru diversele activități, aceasta își pregătise inclusiv terenul. Locația pe care avea să fie ridicată viitoarea construcție culturală a ASTREI este un parcelar din secolul al XIX-lea, rezultat prin comasarea unor parcele înguste folosite în 1775 pe post de grădini. Aceste parcele, împreună cu celelalte loturi din partea de sud-vest au făcut parte din prima parcelare extramuros a Sibiului. Parcelarea terenurilor libere din fosta citadelă (donate de împăratul Iosif al II-lea orașului) începe în 1773.
În acest moment sunt puse bazele viitorului Cartier Josefin, de altfel, strada Morii (actuala Andrei Șaguna), locația unde am aflat că se va construi sediul revistei și al birourilor, devine chiar limita dintre centrul istoric al orașului și modernul Cartier Josefin. Strada Andrei Șaguna a purtat numele de Muhlgasse sau Strada Morii/Morilor, încă din anul 1734, până în anul 1910, deoarece pe această stradă se aflau 3 mori (Moara orășenească Neumuhle, Moara orășenească de lângă Soldisch și Moara orășenească cu sită sub Soldisch).
Din 1910 și până în 1947 este utilizat numele de Andrei Șaguna, din 1947 și până în 1990 strada apare sub denumirea de Strada Lenin, iar din 1990 se revine la denumirea de Andrei Șaguna, care se păstrează până în prezent.
Demolarea treptată și etapizată a fortificațiilor cetății a facilitat la realizarea unei legături organice și fluide între zona intramuros și noile cartiere aflate în perpetuă dezvoltare. Un moment important în cadrul acestui proces se identifică în anul 1903, când după 7 luni de muncă este demolat zidul cetății din spatele caselor spre Parcul ASTRA.
Se spune că de pe această porțiune a zidului cetății a căzut în 1764 generalul Bucow, accident care i-a atras moartea. Demolarea vechiilor fortificații și formarea treptată a unor noi nuclee urbane reprezintă practici care marchează tranziția Sibiului de la un oraș medieval la unul modern. Poate că Sibiul suferă această pierdere a unei pregnante identități medievale, însă acum se relevă șansa șlefuirii unei amprente și identități de factură modernă, relevante pentru reafirmarea Sibiului ca important centru politic în Transilvania.
Soluția ridicării casei naționale pe Strada Morii devenise evidentă pentru membrii ASTREI, întrucât Asociațiunea deținea acel parcelar. În anul 1897, ASTRA cumpără de la doamna Maria Weindel terenul de pe Andrei Șaguna nr. 6, pe care se aflau, conform documentelor vremii, „niște căsuțe, o fierărie și o grădină pustie care se termină în zidul cetății”, în schimbul unei sume de 22.000 florini.
Conform rapoartelor oficiale și proceselor verbale ale ASTREI, publicate în Revista Transilvania, de încheierea și predarea contractului dintre Asociațiune și Maria Weindel, pentru casele cumpărate pe Str. Morii nr. 6, precum și de documentele aferente care atestă destabularea tuturor sarcinilor de pe acel teren și întabularea pe Asociațiune a structurilor aflate pe terenul în cauză, s-a ocupat Dr. Octavian Rusu, avocat sibian. La scurt timp după preluarea noilor proprietăți, ASTRA propune constituirea unei comisii speciale care să se ocupe de explorarea unor posibile propuneri de închiriere a locuințelor din cadrul edificiilor proaspăt achiziționate, de recondiționare a acestora și de adaptare și amenajare a acestora pentru a se conforma noilor întrebuințări.
Inițial comisia spera că va putea închiria toate locuințele unui singur individ. Din această comisie făceau parte: Dr. A. Brote, P. Cosma, L. Simonescu, I. Sterca-Șuluțiu și O. Tilea. După ce a analizat și dezbătut toate beneficiile și eventualele riscuri, comisia a decis să înainteze Comitetului Central al ASTREI un raport prin care propunea să fie închiriate locuințele pe timp de un an, chiar cu posibilitatea unei închirieri mai extinse, pe mai mulți ani, însă în baza condiției ca ASTRA să își rezerve dreptul de a termina contractul cu 3 luni înainte, în eventualitatea în care decide să vândă intravilanul ori să inițieze lucrări de construcție. De asemenea, comisia a propus ca locuințele vechi să nu sufere modificări de adaptare a spațiului. Comitetul Central a semnat raportul, aprobând aceste puncte.
Zidirea Casei de chirie a Asociațiunii se află în strânsă legătură cu ridicarea Palatului ASTRA
Atât sediul Asociațiunii cât și casa de chirie au fost ridicate după multe năzuințe și cu mult efort, îndeplinirea acestui proiect arhitectural major fiind posibilă numai datorită numeroaselor donații și datorită sprijinului românesc arătat instituției. Proiectul pentru construirea Palatului a fost selecționat în urma unui concurs jurizat de Reuniunea arhitecților din Viena.
Reuniunii i-au fost prezentate 24 de proiecte, dintre care cel câștigător a fost al arhitectului Alador Baranyai. Construcția și proiectul i-au fost mai apoi încredințate arhitectului Gustav Maetz, care a coordonat demersul. Devizul a ajuns la valoarea de 158.426 coroane. În anul 1903 începe construcția și este finalizată în anul 1904, iar la 19 august 1905 are loc inaugurarea Palatului Asociațiunii. Sculptura îi aparține lui Iosif Schneider, pictura interioară este datorată pictorului Johann Hofrichter din Bohemia, iar mobilierul a fost furnizat de Fritz W. Elges.
Procesele verbale ale Comitetului Central, publicate în Analele Revistei Transilvania din 1904, menționează faptul că lucrările la zidirea Palatului și a Casei de chirie avansează într-un ritm foarte lent, din cauza faptului că timpul favorabil nu a fost valorificat eficient, iar penuria de personal și materialul de construcție insuficient încep să fie resimțite de ASTRA profund.
Procesul verbal amintește că la data de 1 iulie, locuințele au fost promise pentru închiriere, iar muzeul trebuie să fie terminat în cel mai scurt timp, întrucât întregul proiect poate fi impedimentat de potențiale intemperii ce pot apărea în următoarele perioade, prin urmare membrii Asociațiunii încep să se îngrijoreze și să urgenteze întregul proces: „Comitetul central autorisează presidiul să adreseze architectului Maetz o scrisoare, prin care acesta să fie provocat, ca în timpul cel mai scurt să termine lucrările, și anume astfel, ca la 1 Iulie a. c. casa de chirie să se predee în stare pe deplin uscată. […] Architectul Maetz va fi advertisat la cautelele prevedute în contractul seu și îndeosebi și la clausele penale stabilite pentru eventualele întârdieri. Această hotărîre se va comunica și dlui architect Schusching ca conducetor al zidirei, cu provocarea ca să controleze cu toată rigoarea dacă antreprenorul a observat disposițiunile contractului cu privire la numerul lucrătorilor și a aprovisionării cu materialul de zidire.
Neajunsurile, ce le va observa, are să le înregistreze în procesul verbal care se dresează continuativ despre lucrările de zidire și să le comunice comitetului central fără amânare. Indeosebi este recercat a presenta la prima fie-cărei luni un raport în scris despre mersul lucrărilor”.
Aceeași sursă indică și primele oferte pe care le primește Asociațiunea din partea populației, semn că anunțul ASTREI și spațiul oferit nu erau tratate cu frivolitate: cea mai notabilă ofertă vine din partea colonelului Kirchbach, comandantul brigadei de cavalerie din Sibiu, care propune Asociațiunii suma de 1800 coroane pentru a închiria cele două locuințe de la etajul II, acesta luându-și totodată și angajamentul unui contract de închiriere pe o perioadă mai îndelungată de timp.
De la proiect la realitate
Casa de chirie a ASTREI a fost ridicată concomitent cu Palatul Asociațiunii (lucrările încep în 1903 și sunt finalizate în primăvara lui 1904), pe aceeași parcelă, dar cu intrarea principală orientată spre Str. Morii. Elementele și detaliile arhitecturale, precum și planurile aflate în arhiva Primăriei Sibiu, confirmă faptul că cele două clădiri au fost ridicate de aceleași echipe de arhitecți și constructori, conduse și coordonate de același arhitect Maetz. Casa de chirie aflată în posesia Asociațiunii este compusă din 6 locuințe, dispuse câte 2 pe fiecare etaj.
În numărul I al Revistei Transilvania, publicat în ianuarie-februarie 1904, sunt redate numeroase detalii privind dotările locuințelor și viitoarele planuri de amenajare a acestora: „se compun din câte 4 camere, bucătărie, baie, cămară și odaie pentru servitoare. In casa întreagă se va instala apaduct și lumină electrică. Prețul locuințelor este: în parterre câte 900 [n. r. coroane], în etagiul I câte 1200 [n. r. coroane] și în etagiul II câte 1000 K [n. r. coroane], cea-ce represintă o fructificare de preste 6% a capitalului învestit în zidire”. Firesc, în decursul timpului, ASTRA a continuat să emită anunțuri privind oferte de închiriere a locuințelor din imobilul de pe Str. Morii nr. 6, și a continuat de asemenea să facă modificări, adăugiri în clauzele contractuale și/sau în structura și facilitățile clădirii, toate acestea fiind documentate și consemnate în paginile Revistei Transilvania. Un bun exemplu de modificare a unei clauze contractuale ar fi momentul când Asociațiunea decide ca închirierile să se facă pe o durată de 3 ani. Alt exemplu relevant ar fi cel al unei investiții pentru asigurarea unei facilități fundamentale: un document fiscal cuprins într-un număr al Revistei Transilvania arată faptul că Asociațiunea a plătit Firmei Josef Jickeli, în baza deciziei cu Nr. 159 din 25 August 1904, suma de 830 de coroane, pentru instalarea unor lampe electrice în imobilul de pe Str. Morilor nr. 6.
Altă investiție relevantă este surprinsă prin decizia cu Nr. 93 din 12 mai 1904, care prevede instalarea unei spălătorii în aripa nouă a casei Asociațiunii din Str. Morii nr. 8. Prezidiul remarcă beneficiul instalării spălătoriei la adresa cu nr. 8, întrucât amenajarea unei spălătorii subterane la nr. 6 ar fi cauzat numeroase inconveniente și degradări, astfel alocă acestui proiect suma de 957 coroane. Explorând arhivele sursei repetat menționate anterior, cititorul poate constata numeroase cazuri interesante referitoare la diverși oameni care s-au mutat în chirie în imobilul de pe Str. Morii nr. 6. Un caz bun de exemplificat ar fi cel al lui Stef. Czipott, care dorea să își deschidă o farmacie într-una din locuințele din imobil pe o perioadă de 10 ani, în schimbul unei sume de 1200 coroane pe an.
Redacția Revistei Transilvania a funcționat în acest imobil din 1905 până în 1943. Tot aici a funcționat o perioadă și redacția „Revistei Economice”, al cărei redactor a fost ilustrul Ioan Lapedatu, precum și a revistei „Țara Noastră” scoasă de Octavian Goga în 1907 (în 1908 se mută pe Andrei Șaguna nr. 8). La parterul acestei clădiri a locuit Vasile Bologa, precum și cea de-a doua soție a lui Goga, Veturia Triteanu, în cei 14 ani petrecuți la Sibiu. În perioada interbelică, clădirea găzduiește o parte din Liceul de fete Domnița Ileana.
Descrierea arhitecturală a imobilului
Planul imobilului este compact, simetric, iar stilul arhitectural în care poate fi încadrată clădirea este cel eclectic, întrucât se regăsesc în compoziția fațadei sale elemente de factură Art Nouveau și neobarocă (reprezentate prin ghirlande, ecusoane, cochilii).
De asemenea, mai apar și elemente neoclasice. Clădirea prezintă demisol, parter și două etaje. Fațada este structurată pe două registre, unul superior și celălalt inferior, dintre care registrul superior este mai bogat decorat. Clădirea se află într-o stare de degradare destul de severă, fiind ușor de constatat desprinderi de tencuială exterioară de pe suprafața fațadei, iar aceasta nu prezintă dovezi vizibile ale unor lucrări de întreținere recurente.
În ceea ce privește clasarea clădirii și acordarea titulaturii de monument istoric, aceste demersuri au fost întreprinse recent, iar clădirea beneficiază de regim de protecție juridică. Specialistul care a elaborat Fișa Analitică a monumentului, precum și studiul istoric aferent, este arhitectul Ioan Bucur. În urma cercetării și eforturilor realizate de acesta, monumentul încadrat în categoria II – monument de arhitectură, categorie stabilită în funcție de natura imobilului, a fost plasat în grupa valorică A, adică monumente de valoare și importanță națională și universală.
Decizia încadrării în această grupă valorică a fost luată în urma analizării monumentului pe baza a 4 criterii globale de evaluare bine definite: criteriul vechimii, criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, criteriul referitor la frecvență, raritate și unicitate și criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică.
istoric drd. Rafael Țichindelean
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
