Spre sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, mii de ardeleni au plecat spre a-și găsit norocul în America, „Tărâmul Făgăduinței”, „Lumea Nouă” și așa mai departe. Mulți dintre cei care au plecat după „American dream” s-au întors și au lăsat urmașilor povești de viață fascinante.
„Lucra la mine de argint”
Ion Coman a avut trei ,,moși” care au plecat în America. Unul dintre aceștia este Pantelimon Nechifor, bunicul din partea mamei. Acesta era originar din satul Deal, comuna Câlnic, județul Alba. „Eu am impresia că bunicul meu venea cu vin în Sibiu. Avea vii, așa probabil s-a împrietenit cu doi domni, cu un sas și un ungur, și s-au hotărât să plece în anul 1885. Și-au luat pașaport, s-au urcat pe tren și au pornit către Marsilia, cu mâncarea la ei.
De acolo nu au plecat cu Transatlantic (un vapor de pasageri), ci cu un cargobot de mărfuri. Din Marsilia au ajuns în Arizona, unde au lucrat la mine de argint. Se câștiga foarte bine. Acolo argintul se găsea foarte la suprafață, cam cum se găsea aurul la noi înainte de venirea romanilor. Au stat acolo până au început conflictele zonale.
De acolo au plecat în alt oraș și au lucrat la oțelării. Bunicul era un om mare, înalt așa și unde lucra el la cuptoare, la topitoria de fier, se zicea că numai negrii rezistau la acea căldură, și când se încălzeau prea tare, se aruncau într-un bazin cu apă pentru a se răcori. Și acolo câștiga bine. Și a venit acasă cu bani, dar îi plăceau femeile. Dar totuși când a venit s-a apucat de agricultură și și-a cumpărat un teasc mare”, îmi povestește sibianul.
„Era un domn cu mustățile răsucite și cu o pălărie mare și neagră cât un cuib de barză”
Din partea tatălui său au plecat Coman Vasile, bunicul interlocutorului meu, și Coman Zaharie, fratele acestuia. „Într-o zi se ducea bunicul la târg în Sebeș cu căruța. Și acolo lume multă era adunată undeva pe o căruță. Descria bunică-mea superb: «Era un domn cu mustățile răsucite și cu o pălărie mare și neagră cât un cuib de barză». Acest om explica mulțimii că dacă merg la America, acolo se câștigă foarte bine, în fabrici. Barem le-a arătat și niște fotografii cu mașini, orașe americane. Odată, se zice că le-ar fi arătat și niște doamne de prin localurile de acolo, dar era și un popă prin preajmă și acesta le-a zis: «Mă, oameni buni, alea-s satanele, nu vă duceți!». A venit acasă de la târg și s-a adresat părinților: «Mamă, tată, eu mă duc la America!» «Băi, cum, mă? Ești prea copil, tânăr…»”, povestește Ion Coman.
„Măi, băieți, aici se dă un pic de pantă. Trebuie să vă dați jos și să îl împingeți”
Domnul Ioan Coman are un stil foarte interesant de povestit, plin de tonalități și accente pe anumite cuvinte. Este o plăcere să îl asculți: „Prima dată au plecat în haine românești, și apoi a zic că «ăia», americanii râdeau de ei, de căciulile lor de miel (Coman Vasile a plecat în 1895, iar Zaharie în 1903). Era ceva nou pentru ei. Au ajuns acolo, s-au angajat. Bunicul meu a lucrat la o mină de cupru, în Ohio, Old Lisbon. (În 1909 s-a făcut un recensământ și l-a găsit acolo; lucra la firma cutare, dădea toate detaliile: dată de naștere, loc, stare civilă etc.). A doua oară când a plecat, împreună cu alții s-a dus. Și-au luat haine americănești, cu pălării, s-au urcat pe tren… De acolo Vasile Coman a plecat, din Bremen, cu vapoarele Misler. Am o față de masă superbă din bumbac cu sigla companiei. Cine a văzut-o, a spus: «N-o vinzi?», «Du-te, mă! Așa ceva nu se vinde».
Făceau o lună de zile pe vapor. Iar pe vapor nu și-au luat bilete la clasa I, acolo era pentru domni și doamne, stăteau în clasa a III-a, în cală, cu paturi suprapuse. Mai ieșeau deasupra câteodată. Atunci când erau pe punte și oceanul era liniștit, mai spunea unul, care mergea pentru prima oară: «Domne, de ce s-o fi oprit vaporul în mijlocul oceanului? S-o fi stricat vaporul?» Altul, ca să râdă de el, care a mai fost, îi spune: «Măi, băieți, aici se dă un pic de pantă, trebuie să vă dați jos și să îl împingeți»”.
„Mă, Nicolae, ce o fi astea, mă?”
A trecut o lună și în sfârșit au ajuns pe Elis Island. „Tot din povești «Ne scoală unu, haideți, bă, că am ajuns în America!». Și i-a dus pe punte. Acolo o văd toți pe Lady Liberty (Statuia Libertății) și spune: «Bă, feciori, vedeți voi pe doamna asta? Uite cum stă cu mâna ridicată! Ne spune: «Bine ați venit în America». Apoi, din port au văzut blocurile, și zice unu: «Mă, Nicolae, ce o fi astea, mă? N-am văzut așa ceva!» «Sunt tot case una peste alta», răspunde altul. Dar unul care a mai fost, intervine: «Bă, băieți, aceste case se numesc blocuri». «Și cum, Doamne iartă-mă, se suie omul până acolo sus?». «Mă, acolo sus, ei se suie cu elivetăru (elevatorul; liftul)». «Ce o fi ăla?». «Elivetărul ăsta e ca un fel de cușcă de câine, dar mai mare o țâră. Te sui în ea și te trage cu lanțul cum tragi tu găleata de la fântână». Superb, ce imaginație aveau oamenii”.
„Care era cu mâini de domnișoară îl trimitea acasă”
„Când ajungeau pe Elis Island se făcea controlul medical. Îi dezbrăcau pe pasageri, se uitau la mușchii lor. Nu au plecat infractori, au plecat oameni care voiau să facă bani. În primul rând când intrai pe Elis Island la control, îi puneau pe oameni să le palmele. De ce? Ca să vadă dacă ai bătături, acesta era un criteriu. Care era cu mâini de domnișoară, îl trimitea acasă. Din satul nostru s-au dus 39 de bărbați, populația fiind de 200, aproape tot la a treia casă era unul care a plecat în America.
Au lucrat la o fabrică de ciment din Bolckow, Missouri, aproape de malul Missipiului, aproape de Saint Louis. Acolo locuiau într-un fel de case din lemn, parter-etaj; jos la parter era sala de mese și niște spălătoare mari pentru spălat rufe, baie și o masă lungă. Câteodată unii mai dormeau cu schimbul, fiindcă așa și lucrau, și așa mai făceau economie. S-a câștigat foarte bine acolo la ciment. Bunicii mei nu au lucrat foarte mult, deoarece era mult praf acolo. Au plecat în Philandelfia, la calea ferată, Chicago. Bunicul a lucrat la Old Lisbon, Ohaio, acolo l-a prins 1909, la o uzină de rafinare a petrolului. În 1913 s-a întors acasă, cu bani. Iar banii i-a depus, aici la Sibiu, în Piața Mare, la o bancă vieneză”.
„Au trudit pentru America. Și au murit pentru România”
În 1913 bunicul s-a însurat. În 1914 s-a născut și tata. Atunci a început și războiul. Tata avea actele să se facă cetățean american. «First Paper» se numeau. Apoi, în 1916, a plecat în Galiția, pe front, împreună cu fratele lui Zaharie, care nu era însurat. Și în 1919, bunicul Vasile Coman s-a întors acasă vara, era împușcat în ochiul stâng. Tata avea cinci ani. Când a venit bunicul, l-a găsit pe tata jucându-se în fața casei: «Copile, tu al cui ești?». Bunica era în grădină. «A lu mama». «Dar tată-tu unde este?». Nici nu-l cunoscuse. A fugit copilul în grădină și a strigat: «Mamă, hai că a venit tata! E negru și plin de fum!». A murit în 1919. La fel și Zaharie, amândoi pe front. Au trudit pentru America și au murit pentru România…”, concluzionează Ion Coman.
Iată câteva site-uri pe care le puteți accesa, dacă doriți să aflați dacă aveți rude care au fost plecate în America:
- myheritage.com
- https://www.ancestry.com/
- findmypast.com
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
