Daniela Arnăutu
Senatoarea POT Valentina Mariana Aldea, aleasă pentru poziția de senator în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, a fost atacată cu o rangă, joi seara, într-o parcare. Atacatoarea ar fi soția unui bărbat aflat într-o relație cu parlamentara. De precizat că bărbatul și atacatoarea senatoarei POT se află în divorț de ceva vreme.
„Violența nu trebuie să devină un act de normalitate socială, indiferent împotriva cui este îndreptată. Ieri am trăit unul din cele mai grele momente din viața mea. Am fost atacată în plină stradă, am fost lovită, iar mașina mi-a fost vandalizată.
Da, sunt parlamentar, dar înainte de asta sunt un om ca toți oamenii. Din păcate, în ciuda faptului că am fost lovită fără motiv, doar pentru că o persoană cu un comportament profund dezechilibrat mă hărțuiește, acesta nu este un motiv să se scrie neadevăruri despre mine. Vreau să menționez cât se poate de clar, nu am legătură cu această femeie și nu i-am lezat familia niciodată cu nimic”, a declarant, pentru Mediafax, senatoarea Valentina Aldea.
„Violența nu e un subiect de bășcălie”
„Rog presa să nu mai scrie neadevăruri, pentru că societatea are o responsabilitate uriașă în a preveni și a combate fenomenul violenței. Ce am pățit eu nu este subiect de bășcălie, am fost la poliție și am depus plângere, iar ulterior am fost la IML. Nu vă doresc niciodată să treceți prin ce am trecut eu ieri.
Violența nu e un subiect de bășcălie, e un fenomen social grav cu care România se confruntă. Fac apel la atât la presă, cât și la români să luptăm împreună împotriva violenței”, a mai spus senatoarea Valentina Aldea.
Atacul a avut loc într-o parcare
Potrivit Cancan, incdentul a avut loc joi seara, la ora 19.30. Atacatoarea s-a deplasat la apartamentul soțului și a văzut în parcare mașina Valentinei Aldea. Când cei doi au ieșit din imobil, femeia a atacat-o cu o rangă pe senatoare și i-a zgâriat mașina. Senatoarea a sunat la 112 și, ulterior, a mers și la IML, unde a obținut un certificat medico-legal din care reiese că lovitura primită la mână necesită două-trei zile de îngrijiri medicale.
Femeile și-au făcut plângeri una celeilalte
Poliția a audiat-o și pe senatoarea Aldea și pe atacatoarea sa, iar ambele și-au făcut reciproc plângeri. Atacatoarea a fost reținută 24 de ore, cu propunere de arestare preventive, ea fiind cercetată pentru acuzațiile de lovire și distrugere de bunuri.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




