ANAF a publicat săptămâna aceasta, în secțiunea Transparență decizională de pe www.anaf.ro, proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurii de precompletare, verificare şi transmitere a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Acesta stabilește cum va funcționa întreaga procedură privind forma precompletată a Declarației Unice.
Cum poți depune Declarația Unică
Astfel, începând cu perioada de declarare a veniturilor aferente anului 2025, ANAF va pune la dispoziția contribuabililor Declarația Unică deja precompletată cu informațiile existente în baza de date: veniturile realizate şi impozitul pe venit datorat, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi cuantumul contribuţiilor datorate, pentru anul de realizare a venitului, conform informaţiilor disponibile în bazele de date (potrivit art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.128/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative). În continuare, persoanele fizice vor trebui doar să verifice, completeze (dacă este nevoie) și să depună declarația.
Declarația Unică precompletată va fi pusă la dispoziția contribuabililor online, în format electronic, atunci când contribuabilul accesează formularul prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV) sau în format fizic, la cerere la sediul ANAF, pentru persoanele care nu sunt înrolate în SPV.
Cine trebuie să depună Cererea Unică
ANAF va pune aceste date la dispoziția contribuabililor cel târziu până la data de 31 martie a anului următor celui în care s-au realizat veniturile. După verificare, contribuabilii trebuie să depună Declarația Unică până la data de 25 mai 2026.
Persoanele care trebuie să depună Declarația Unică sunt persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură au obligația stabilirii obligațiilor datorate și depunerii formularului 212 „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”. (potrivit art.122 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare)
ANAF invită contribuabilii să transmită eventuale sugestii, observații si propuneri cu privire la proiectul de ordin în termen de 10 zile de la data publicării, conform prevederilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Astfel, toți cei interesați pot trimite sugestii sau observații cu privire la proiectul de ordin până la data de 29 noiembrie a.c.
Propunerile pot fi transmise în scris, în atenția Serviciului comunicare, relatii publice si mass – media – cu menţiunea „Conform Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:
· Electronic, la adresa de mail: [email protected]
· Fizic, la adresa poștală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucureşti 050741 – la Serviciul comunicare, relatii publice si mass – media.
· Prin fax, la numarul: 021-319.98.57.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




