Daniela Arnăutu
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, pe fondul crizei de apă potabilă din 13 localități din țară, să trimită apă potabilă din rezervele de stat.
Astfel, către Prahova și Dâmbovița vor fi trimise cantități de apă potabilă pentru peste 100000 de oameni. Transportul apei va fi realizat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Ajutor umanitar de urgență
„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în data de 2 decembrie 2025, Hotărârea nr. 33, prin care se aprobă scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de apă potabilă, în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor afectate din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, pentru asigurarea condiţiilor minime de trai ale populaţiei”, potrivit anunțului făcut, miercuri, 3 decembrie 2025, de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Totul a pornit de la barajul Paltinu
IGSU a luat această decizie, așa cum precizează în comunicat, pe fondul „situaţiei generate de scăderea nivelului apei din acumularea Paltinu, cauzată de lucrările hidrotehnice programate la baraj, coroborată cu creşterea turbidităţii şi a volumului de aluviuni, determinate de fenomenele hidrologice asociate Codului Portocaliu, elemente ce au afectat calitatea apei brute şi au impus întreruperea alimentării cu apă potabilă în 12 localităţi din judeţul Prahova şi o localitate din judeţul Dâmboviţa, afectând condiţiile de trai ale populaţiei”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




