Propunerea legislativă prin care prima zi de an școlar să fie declarată zi liberă pentru părinți a fost adoptată, luni, 8 decembrie 2025, de către Senat, potrivit Agerpres.
Inițiativa, ce vizează doar părinții elevilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, aparține senatorului PSD Claudiu-Daniel Catană.
Având în vedere că termenul pentru dezbaterea și votul pentru acest act normativ s-a împlinit pe data de 3 decembrie, proiectul este considerat adoptat tacit.
„Prima zi de școală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit și poate simți această zi în felul său.
Este crucial ca părinții să fie prezenți pentru copilul lor și să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai ușor noului mediu, fie că vorbim de grădiniță sau de școală.
Din păcate, începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinții să poată fi prezenți la festivitate este nevoie ca aceștia să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă.
Nu puține au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancționat o eventuală întârziere a angajatului”, a explicat inițiatorul în expunerea de motive a proiectului.
După Senat, actul normativ va ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




