0.2 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

CineGold Sibiu: Povestea singurului multiplex independent din oraș, la șase ani de la „Motor, Acțiune!”

Cele mai citite

Într-o Românie în care funcționează aproximativ 108 cinematografe, majoritatea afiliate marilor lanțuri internaționale, Sibiu se mândrește cu o raritate: CineGold. Singurul cinematograf multiplex independent din oraș a împlinit recent șase ani de existență. Situat în inima orașului, dar refuzând să fie doar un chirias important al centrului comercial Promenada , CineGold a devenit un hub cultural unde filmul întâlnește comunitatea.

Deschis în noiembrie 2019, cu doar câteva luni înainte ca lumea să se schimbe radical, CineGold a marcat o premieră mult așteptată: a fost primul cinematograf modern, de tip multiplex, situat administrativ chiar în municipiul Sibiu. Deși competiția există în localitatea învecinată, Șelimbăr, managerul CineGold subliniază cu mândrie apartenența locală:

„ S-au așteptat aproape 20 de ani pentru ca noi să avem un cinematograf de TOP chiar aici, în oraș.”

Mai mult decât un ecran: Un hub cultural al comunității

La șase ani de la o deschidere descrisă drept „spectaculoasă”, cinematograful și-a consolidat poziția nu doar ca loc de proiecție, ci ca spațiu versatil. Cu nouă săli și o capacitate totală de aproximativ 1.400 de locuri, variind de la săli lounge de 26 de locuri la sala mare de 271, locația a fost gândită din start să fie flexibilă.

„Mi-am dorit foarte mult să fac din GineGold mai mult decat un cinematograf. Modul în care este construit îi permite să găzduiască fel de fel de acțiuni, de la cele mai năstrusnice la cele mai serioase. Scopul nostru este să facem parte din viața comunității”.

mărturisește managerul Despina Miron.

Cele mai așteptate momente nu sunt neapărat blockbuster-ele americane, ci întâlnirile cu echipele de actori români.

Publicitate

„Când vine lumea și își vede actorii preferați, când fac poze și iau autografe, simți bucuria autentica. Chiar dacă ești fan sau nu, te încarci din energia oamenilor”, explică managerul cinematografului.

Sibienii și filmul: De la popcorn la „Teambuilding”

Deși statisticile Centrului Național al Cinematografiei plasează Sibiul într-o competiție strânsă cu orașe precum Brașov sau Oradea, apetitul localnicilor pentru film este în creștere. Experiența de vizionare rămâne însă una clasică, completata de liantul cinematografic: traditionalul popcorn și suc ; nachosul clasându-se pe locul 2.

„Dacă e să o luăm strict economic, popcornul e rege. E proaspăt, e din oraș, e singurul loc unde îl găsești mereu cald”,

spune Despina

În ceea ce privește preferințele cinematografice pentru anul în curs, surprizele nu au lipsit. Dacă fenomenul global Avatar a dominat ecranele, comedia românească Teambuilding a ținut pasul, generând încasări record și săli pline. De asemenea, producțiile lui Mircea Bravo au crescut constant în popularitate și calitate, semn că publicul sibian rezonează puternic cu umorul și poveștile autohtone.

Cinematograf

În spatele cortinei: „Săptămâna cinematografică începe vineri”

Puțini spectatori știu că ritmul unui cinematograf nu se aliniază calendarului obișnuit. La nivel mondial, și implicit la CineGold, săptămâna cinematografică începe vinerea.

„Programul se actualizează în fiecare miercuri după-amiază pentru săptămâna care începe vineri. Totul este digitalizat, proiecțiile sunt corelate – imagine, sunet, lumini – totul este atent gandit astfel incat programul de filme sa fie accesibil”.

explică managerul.

Echipa care face totul posibil este formată din aproximativ 15 de persoane, majoritatea tineri, mulți fiind prezenți încă de la deschiderea din 2019. Flexibilitatea este limitată, responsabilitatea este mare („o eroare nu se remediază în 5 minute”), dar pasiunea pentru film îi ține împreună.

Un produs local care susține producătorii locali

Un aspect care diferențiază CineGold este autonomia sa. Selecția filmelor este curatoriată intern, de la Sibiu, o libertate rară în industrie. Această independență se traduce și printr-o susținere activă și a campaniei „Produs în Sibiu”.

CineGold este, la rândul lui, un produs al Sibiului. Autenticitatea locului vine din aceste mici detalii date de producătorii locali. Efortul lor trebuie răsplătit”,, conchide Despina, managerul CineGold.

Astfel, la aniversarea de șase ani, singurul multiplex independent din Sibiu rămâne fidel misiunii sale: să ofere o experiență de top, accesibilă pentru sibieni, cu bilete la film a căror preț variază între 15 și 45 de lei, păstrând în același timp un suflet local într-o industrie globalizată.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Agent de la poliția rutieră, ridicat direct din trafic pentru luare de mită

Un agent aflat în misiune a fost ridicat direct din trafic și reținut de ofițerii Direcției Generale Anticorupție într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect