7.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Centru cultural-educaţional la Nou Român

Cele mai citite

Arpaşu de Jos Cosmin Pal Din acestă toamnă, la Nou Român, sat ce aparţine de comuna Arpaşu de Jos, funcţionează un centru school-after-school gratuit pentru elevii din localitate. Ideea creării acestui centru educaţional i-a aparţinut preotului ortodox din sat, Florin Ivănuşcă, şi a fost sprijinită în totalitate de autorităţile locale. Centrul cultural-educaţional pentru copii şi tineret „Sf. Ierarh Andrei ªaguna” funcţionează într-o clasă recent renovată a ªcolii Generale din satul Nou Român, aflată acum în conservare. La activităţile centrului participă în prezent 15 copii. „Încercăm prin acest proiect să atragem cât mai mulţi copii din sat. Aici, ţinem lecţii de religie, informatică şi matematică, dar şi diferite evenimente cultural-artistice. În această clasă, recent renovată, avem condiţii optime”, ne-a declarat preotul Florin Ivănuşcă, iniţiatorul acestui centru. La rândul său, primarul Constantin Văcariu spune că „am avut toată disponibilitatea pentru amenajarea acestui centru. Copiii au ocazia să aprofundeze lecţiile de la şcoală. Noi, ca şi comunitate, am pus umărul la renovarea spaţiului necesar”. Pe agenda de lucru din acest an a Primăriei Arpaşu de Jos, în ceea ce priveşte satul Nou Român, s-au aflat două investiţii importante. Una s-a referit la introducerea reţelei de alimentare cu apă pe o stradă şi asfaltarea a 1,8 km de drum din intravilanul localităţii. Ambele proiecte au fost finalizate în această toamnă. Totodată, primăria a pus la dispoziţia Romtelecom un spaţiu pentru o centrală de fibră optică, astfel încât locuitorii satului au acces la Internet în condiţii optime. Investiţii în Arpaşu de Sus În acest an, primăria a finalizat lucrările de reabilitare şi modernizare a unui imobil ce a găzduit în trecut cooperativa zonei Săcel, unde în prezent trăiesc în jur de 120 de familii. Acest spaţiu este folosit de locuitorii din Săcel pentru organizarea unor evenimente şi activităţi culturale. O altă lucrare sprijinită de Primăria Arpaşu de Jos este refacerea şi consolidarea zidului exterior al bisericii din Arpaşu de Sus, pe o lungime de 20 metri. Fondurile pentru realizarea lucrării au provenit din bugetul local. Recent, Primăria a amenajat staţii de autobuz în toate localităţile din comuna Arpaşu de Jos, astfel încât oamenii să aştepte în condiţii bune sosirea microbuzelor care fac legătura între satele comunei. În Arpaşu de Jos au fost începute lucrările privind amenajarea terenului de fotbal. Primul pas a fost construcţia unui gard împrejmuitor.

spot_img
Ultimele știri

S-au FURAT între ei la referendumul de luni? Primarii PSD, cu frica în sân: „Se știa IP-ul, se știa votul”

Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, susține că votul la referendumul intern privind retragerea sprijinului pentru Ilie Bolojan ar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect