În cursul zilei de marți, timp de 4 ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Serviciului Rutier Sibiu, au derulat o acțiune în sistem integrat de tip „RELEU” pe DN1, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe.
Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române, a făcut parte dintr-un demers amplu desfășurat simultan în toate județele traversate de Drumul Național 1, unde echipajele rutiere au acționat coordonat, pentru asigurarea unei intervenții unitare și eficiente pe întregul traseu.


„Acțiunea a avut ca obiectiv principal reducerea riscului rutier, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În urma neregulilor depistate în județul Sibiu, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, dintre care 39 pentru depășirea limitei legale de viteză și 3 pentru neportul centurii de siguranță.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.
Totodată, au fost efectuate peste 50 de testări privind consumul de alcool.


Îndemnăm toți participanții la trafic care conduc autovehicule să circule cu prudență și să respecte regimul legal de viteză. Respectarea acestor reguli poate preveni incidente tragice, deoarece neatenția, chiar și pentru o secundă, poate schimba vieți”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




