-6 C
Sibiu
marți, ianuarie 13, 2026

Pensiile întârzie și nici nu se majorează. 15 ianuarie, data limită până la care Poșta Română ar trebui să distribuie banii

Cele mai citite

Daniela Arnăutu

Anul 2026 începe cu vești nu tocmai bune pentru cei patru milioane de pensionari pe care îi are România: distribuirea pensiilor întârzie, iar sumele nici nu vor fi indexate.

Distribuirea pensiilor, prin intermediul Poștei Române, a început pe 8 ianuarie 2026 și are ca termen limită de încheiere a acestei operațiuni data de 15 ianuarie. Din totalul de patru milioane de pensionari, cât există în țara noastră, circa 2,2 milioane iau pensile prin Poșta Română.

Publicitate

Cum s-a ajuns la întârzierea pensiilor

Suprapunerea sărbătorilor legale, urmate de weekend, a făcut ca reluarea activității Casei Naționale de Pensii și a Poștei Române să se facă mai târziu. Astfel, presiunea va fi pusă pe poștași, care au termen de distribuire integrală a pensiilor până pe 15 ianuarie. Însă nu este exclus riscul prelungirii acestei date, mai ales în localitățile mai greu accesibile.

Pensiile pe card intră ceva mai rapid

Pensionarii care au ales să-și primească pensiile pe card își vor primi și ei banii ceva mai târziu, însă viramentele vor fi făcute până maximum pe 12-13 ianuarie.

Astfel, toate plățile pensiilor, indiferent dacă sunt făcute în cont bancar sau în numerar, de către poștași, vor avea, în medie, o întârziere de cam o săptămână.

Mai mult, pentru că pensiile nu au fost indexate cu rata inflației, fiecare pensionar pierde, în medie, aproape 200 de lei lunar.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primăria Sibiu a sistat temporar plata taxelor și impozitelor prin ghiseul.ro

Având în vedere problemele apărute în cursul zilei de luni, 12 ianuarie în funcționarea platformei de plăți electronice a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect