12.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

O medieșeancă își reprezintă orașul, la X Factor

Cele mai citite

x factorDupă ce municipiul de pe Târnava Mare a dat în 2012 un câștigător la X Factor (Tudor Turcu), a venit acum rândul unui alt concurent să își încerce norocul la această competiție națională. Este vorba despre medieșeanca Veronica Palencsar, care este la cea de-a doua participare.

Dacă prima data s-a hotărât târziu să participe și nu a avut timp pentru a se pregăti, în 2015 lucrurile stau altfel, pentru că Veronica știe că din fiecare experiență poți învăța lucruri noi și frumoase.

„Prima dată nu am știut cum se desfășoară această competiție numită X Factor, m-am hotărât înainte cu două săptămâni de începerea audițiilor, asta însemnând că nu am avut timp suficient pentru a mă pregăti. Acum știu ce pași am de urmat și ceea ce am de făcut. Mereu avem de învățat din orice experiență, ideea este să încerci. Îmi pare rău că nu pot descrie ceea ce simt și ce înseamnă participarea la un show de acest nivel, în care enorm de mulți concurenți încearcă să ofere publicului și juriului tot ce au ei mai bun, ca și talent. Am așteptări mari, în primul rând de la mine, vreau să depășesc emoțiile pe care cu greu le stăpânesc, iar părerea unor profesioniști este de luat în seamă și de ținut minte”, a declarat Veronica pentru Ziarul Sibiu 100 %.

Publicitate

Medieșeanca are programate audiţiile la Sibiu, în data de 28 aprilie 2015.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Trei tineri au furat sute de litri de motorină din mai multe utilaje

Trei tineri au fost reținuți de polițiști după ce, în urmă cu câteva nopți, au furat sute de litri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect