Stadiul legilor care prevad eliminarea CASS-ului pt mame

Cele mai citite

Am reusit sa trecem de Senat Legea privind eliminarea CASS-ului pentru mame, veterani-văduve de război, invalizi de război și foștii detinuti politici
Desi parlamentarii PNL si USR au spus public ca o sa voteze aceste proiecte de lege, atunci cand a venit momentul adevarului, s-au opus fățiș.


Am evitat blocarea legii de către senatorii PNL și USR și am reușit să trecerm proiectul de Senat prin aprobare tacită, urmând ca la Camera Deputaților, să încercăm să găsim soluții pentru a avea o majoritate astfel încât acest proiect important pentru mamele, vetaraniii de război și foștii deținuți politici din România să treacă de votul din plenul Camerei Deputaților.

Bogdan Trif Deputat-PSD Sibiu


Până și pe noi, cei de la PSD, ne-a mirat schimbarea la 180 de grade a parlamentarilor PNL și USR care au spus public că susțin acest proiect de lege dar în Parlament s-au bătut cu toate armele să fie blocat.
Aceste măsuri de îndreptare sunt absolut necesare, cu atât mai mult cu cât vizează categorii vulnerabile care au nevoie de o reacție rapidă și fermă

spot_img
Ultimele știri

Papa Leon al XIV-lea, la volanul primului Ferrari electric din istorie. Ferrari Luce deschide era supercarurilor electrice

Ferrari a prezentat oficial primul său supercar complet electric, iar printre primii care au avut ocazia să îl vadă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect