-6 C
Sibiu
marți, ianuarie 13, 2026

VIDEO/FOTO: Rugăciune pentru Ilie Bolojan la Biserica Baptistă Speranța din Oradea. Premierul a fost pe scenă

Cele mai citite

Premierul Ilie Bolojan a participat duminică la adunarea de la Campusul BBSO, una dintre cele mai mari biserici baptiste din Oradea.

Momentul a fost transmis live pe YouTube, iar pe scenă a urcat premierul, invitat să transmită un mesaj de salut care s-a încheiat cu o rugăciune pentru el și pentru România rostită de pastorul Cristian Sonea.

În amfiteatrul BBSO, unde s-au aflat sute de persoane, Ilie Bolojan a fost prezent alături de partenera sa, precum și de primarul Oradiei, Florin Birta, însoțit de soție.

„Vreau acum să îl invit pe domnul prim ministru. Este o onoare pentru noi să fie astăzi aici împreună cu noi și pentru că a trecut ceva timp de când a fost la BBSO am vrea să aibă un cuvânt special de salut pentru noi, pentru biserica noastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze”, a spus pastorul Cristian Sonea.

Publicitate

De asemenea, el a legat dezvoltarea Oradei de contribuția comunităților din oraș, fără să facă o referire explicită la comunitatea baptistă, însă în contextul întâlnirii cu credincioșii BBSO le-a mulțumit direct pentru sprijinul oferit în timp.

„Pentru că dacă orașul Oradea s-a dezvoltat este și datorită comunităților noastre, care fiecare a pus o piatră de temelie la orașul nostru. Vreau să vă mulțumesc însă și pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat în toți acești ani.

„Cu toate greutățile pe care le avem, am mare încredere că așa cum Oradea s-a schimbat în bine și se schimbă în continuare în acești ani, și țara noastră se poate schimba în mai bine în anii următori”, a afirmat premierul, încheind cu urarea: „Dumnezeu să aibă în pază țara noastră și pe toți românii, oriunde s-ar afla”, a spus Ilie Bolojan.

După discurs, pastorul Cristian Sonea a cerut adunării să se ridice în picioare și a anunțat un moment special de rugăciune pentru premier și pentru cei care conduc România.

„Doamne, te rog așa de mult astăzi pentru cei care conduc națiunea noastră. Doamne, te rog așa de mult ca tu să le oferi binecuvântarea și protecția ta. Doamne, mă rog în mod special pentru domnul prim ministru al țării noastre…

Doamne, niciun om nu poate sta în picioare prin propria înțelepciune. De aceea te rog așa de mult să pui peste dânsul înțelepciunea care vine de sus”, a spus pastorul în rugăciunea lui.

SURSĂ FOTO și VIDEO: ebihoreanul.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primăria Sibiu a sistat temporar plata taxelor și impozitelor prin ghiseul.ro

Având în vedere problemele apărute în cursul zilei de luni, 12 ianuarie în funcționarea platformei de plăți electronice a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect