Daniela Arnăutu
Un proiect de lege privind legalizarea și impozitarea prostituției a fost depus în Parlament de către deputatul PNL, Ion Iordache.
„Am inițiat un proiect de lege pentru reglementarea autorizarea și controlul activităților de natură sexuală. Știu că este un subiect sensibil, dar am ales asumarea. În România, aceste activități există, însă astăzi se desfășoară în „zona neagră”: fără control sanitar, fără protecție juridică și sub dominația rețelelor de trafic de persoane”, a scris, pe Facebook, deputatul Ion Iordache.
„Statul are obligația să reglementeze realitatea”
Deputatul liberal este conștient că mulți vor considera că inițiativa sa legislative este pierdere de vreme, însă el continua să aducă argumente în susținerea acesteia.
„Mulți vor spune că există „alte priorități”. Însă protejarea sănătății publice și combaterea sclaviei moderne nu pot fi niciodată priorități secundare. Statul are obligația să reglementeze realitatea, nu să se prefacă că nu o vede în timp ce victimele sunt exploatate în umbra”, mai spune parlamentarul liberal.
Ce propune proiectul legalizării prostituției
Propiectul de lege propune un control riguros, nu o promovare a activității:
-Sănătate publică prin controale medicale periodice obligatorii pentru a stopa răspândirea bolilor.
-Lupta împotriva traficului, prin instrumente reale pentru poliție și justiție de a identifica și pedepsi exploatarea.
– Protecția comunității prin reguli stricte de amplasare a spațiilor, la distanțe clare față de școli, parcuri și lăcașuri de cult.
-Siguranță juridică prin activitate desfășurată exclusiv de persoane majore, voluntare și autorizate.
„Alegem responsabilitatea, în locul haosului”
„State precum Germania, Olanda, Austria, Elveția sau Grecia au înțeles că doar prin legalitate poți scoate oamenii din mâinile traficanților. În lipsa unei legi, statul român rămâne un spectator neputincios în fața abuzurilor.
Le mulțumesc colegilor care au înțeles necesitatea reglementării și importanța demersului fiind inițiatori alaturi de mine.
Alegem împreună responsabilitatea, în locul haosului și controlul în locul indiferenței”, mai spune deputatul Ion Iordache.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




