2.9 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

FOTO: Mii de oameni au protestat în București. S-a scandat ” Turul doi, înapoi”, iar un motociclist a afișat mesajul „Marș la Moscova”

Cele mai citite

Două proteste au avut loc, joi seară, în București, unul organizat de către Claudiu Târziu, iar al doilea de partidul AUR.

Primul, care are loc la Piața Universității, este inițiat de Acțiunea Conservatoare, partidul lui Claudiu Târziu, la care s-a alăturat și Alianța pentru Unirea Românilor, condusă de George Simion.

Protestul anunțat de Claudiu Târziu a fost organizat împotriva Legii pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, cunoscută drept „Legea Vexler”, în vreme ce George Simion a chemat lumea în stradă pentru a dărâma guvernul.

„Marș la Moscova”, e mesajul afișat pe o clădire de un motociclist, mesaj afișat cu ajutorul unui aparat special.

Publicitate
SURSĂ FOTO: HotNews / Laurențiu Ungureanu

Protestatariii au scandat ”Jos Guvernul!”, ”Libertate, libertate!” şi ”Călin Georgescu preşedinte!”.

Potrivit unor surse, la cele două mitinguri au fost prezente aproximativ 9.000-10.000 de persoane.

Unii dintre ei au adus vuvuzele, alţii au huiduit. Traficul spre Piaţa Victoriei a fost blocat pe un sens. În Piaţa Victoriei, unii au scandat: ”Turul doi, înapoi”.

Manifestanţii au rămas în Piaţa Victoriei, protestând faţă de Guvern, dar şi faţă de preşedintele Nicuşor Dan.

Organizatorii le-au cerut acestora să se adune, pentru ca toţi participanţii să intre pe platoul din zona Guvernului: ”Vă rog să înaintaţi în piaţă, să intre toţi românii”, li s-a cerut, de către organizatori, celor prezenţi.

În Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului, preşedintele AUR, George Simion, care s-a aflat pe tot parcursul marşului în faţa coloanei de manifestanţi, a cerut celor prezenţi să strige ”în cor”: ”Demisia, demisia!”.

Cei prezenţi au mai scandat: ”Bolojan, nu uita, ţara asta nu-i a ta!”, ”Nu fiţi bulangii, nu luaţi pita la copii!”.

SURSĂ FOTO: HotNews / Laurențiu Ungureanu; George Simion/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FC Hermmannstadt-Unirea Sloboziaa. Trei goluri cât o poveste

Daniel DeleanuLa Slobozia, iarna nu vine cu poezie, ci cu un vânt drept, de câmpie, care îți intră în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect