Bilanț sumbru după primele 10 zile ale anului în țară: au fost înregistrate 793 de incendii, dintre care peste 500 la locuințe.
Analiza acestor evenimente arată un tipar cunoscut pentru această perioadă a anului. Cele mai multe incendii au avut drept cauză mijloace de încălzire defecte sau improvizate, coșuri de fum neîntreținute și instalații electrice necorespunzătoare.
„Sunt situații care apar frecvent în sezonul rece și care, de multe ori, pot fi prevenite prin verificări simple și respectarea regulilor de siguranță. O sobă verificată la timp, un coș de fum curățat sau o instalație electrică sigură pot face diferența.
Fiecare incendiu înseamnă pagube materiale și riscuri pentru oameni. De aceea, prevenția rămâne cea mai eficientă soluție”, a transmis IGSU.
În județul Sibiu s-au produs 7 incendii la locuințe, apartamente sau anexe gospodărești în primele două săptămâni ale anului.
Primul eveniment s-a produs în a doua zi a anului, în Blăjel, unde casa unei localnice a fost distrusă de flăcări.
În 9 ianuarie, pompierii sibieni au intervenit pe strada Piața Nouă din Cisnădie pentru stingerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 2 al unui imobil cu 3 etaje.
Tot în seara de 9 ianuarie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș au intervenit în localitatea Dârlos pentru stingerea unui incendiu.
O zi mai târziu, două anexe gospodărești au fost distruse de foc în localitatea Bradu.
În ziua de 13 ianuarie, o defecțiune la o centrală termică a dus la izbucnirea unui incendiu în Jina.
După o zi, o familie din Sărata a rămas fără locuință în urma unui incendiu violent.
Joi, 15 ianuarie, o casă și o rulotă din Armeni au fost mistuite de flăcări.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




