O femeie a fost rănită, vineri dimineața, într-un accident rutier produs pe Drumul Județean 106, între localitățile Agnita și Ruja.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Agnita, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
„În urma accidentului, o pasageră (55 de ani, din Agnita) a suferit vătămări corporale fiind transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier pentru a-i acorda asistență medicală femeii rănite.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unei femei în vârstă de 55 de ani care a suferit un traumatism de membru inferior stâng (zona gambei).
Femeia a fost transportata la CPU Agnita in stare stabilă”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




