2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Sibian prins de două ori băut la volan în mai puțin de 3 ore. A doua oară a fost nevoie de urmărire în trafic pentru a-l opri

Cele mai citite

Un sibian în vârstă de 59 de ani a fost prins de două ori băut la volan de către polițiștii Biroului Rutier din oraș.

Duminică seara, în jurul orei 18:00, pe strada Podului din municipiului Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 59 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

„Câteva ore mai târziu, în jurul orei 20:40, același conducător auto a fost din nou oprit în trafic de către polițiștii rutieri, la intersecția străzilor Ana Ipătescu și Egalității.

Se impune a preciza că șoferul a fost urmărit în trafic, întrucât la semnalul regulamentar al polițiștilor rutier de a opri în trafic, efectuat strada Abrud, șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat valoarea de 0,59 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost din nou condus la Spitalul Județean Sibiu pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere aspectele constatate, împotriva șoferului s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv conducerea unui vehicul având acest drept suspendat”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect