Daniela Arnăutu
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a oferit luni dimineață explicații detaliate privind neplata primei zile de concediu medical, măsură intrată în vigoare la 1 februarie. Oficialul susține că decizia a generat economii de aproximativ 120 de milioane de lei pe lună, bani care sunt redirecționați către medicamente compensate și servicii medicale.
Totodată, ministrul a anunțat că ia în calcul exceptarea anumitor categorii de bolnavi, în special a pacienților cu afecțiuni grave sau cronice, precum pacienții oncologici, pentru care concediul medical este justificat fără echivoc.
Neplata primei zile de concediu medical, o măsură pentru combaterea abuzurilor
Invitat în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, Alexandru Rogobete a recunoscut că măsura este una „abruptă”, însă consideră că era necesară pentru a limita abuzurile din sistemul de concedii medicale.
„După introducerea primelor controale serioase în zona concediilor medicale, am economisit aproximativ 120 de milioane de lei pe lună, bani care se întorc în sistem, sub formă de medicamente compensate sau alte servicii medicale”, a declarat ministrul Sănătății.
Potrivit acestuia, problema nu este una izolată, ci vizează milioane de zile de concediu medical acordate nejustificat, inclusiv în preajma sărbătorilor legale sau a așa-numitelor „punți”.
„Concedii medicale inventate” de peste un miliard de lei anual
Alexandru Rogobete a subliniat că statul a fost pus în situația de a aloca resurse importante pentru concedii nejustificate, în detrimentul pacienților care chiar au nevoie de tratament.
„Am ajuns să iau, la propriu, de la gura bolnavului din spital pentru a plăti concedii medicale inventate. Vorbim despre aproape un miliard și jumătate de lei pe an. Înainte de Sfânta Maria, de Ziua Copilului, apar îmbolnăviri subite”, a afirmat ministrul.
Pacienții oncologici și bolnavii cronici ar putea fi exceptați
Întrebat cum poate fi aplicată această măsură fără a afecta persoanele vulnerabile, ministrul Sănătății a admis că este imposibil să fie eliminate complet efectele negative, însă a precizat că decizia va fi nuanțată.
„Încercăm să reducem impactul cât mai mult. Pacienții cronici – cancer, de exemplu, sau alte boli unde este evident că concediul medical nu este inventat – ar putea fi exceptați”, a explicat Rogobete.
Oficialul a menționat că România nu este un caz singular, existând state europene precum Spania sau Belgia, unde primele zile de concediu medical sunt neplătite sau compensate parțial.
Rețelele sociale, școala și sănătatea mentală
În cadrul aceleiași intervenții, Alexandru Rogobete a abordat și tema impactului rețelelor sociale asupra sănătății mentale, mai ales în rândul elevilor. Ministrul a precizat că nu susține interzicerea rețelelor sociale în școli, ci un control mai strict al conținutului.
„Sănătatea mentală este o problemă de sănătate publică. Nu sunt de acord cu interzicerea, dar cred că trebuie să controlăm mai bine conținutul la care sunt expuși copiii”, a declarat ministrul Sănătății.
Dezinformarea medicală, un pericol major în online
Ministrul a atras atenția și asupra nivelului ridicat de dezinformare din mediul online, în special în domeniul medical.
„Pe rețelele sociale, dezinformarea este la cote maxime. Există pseudo-conferințe unde oamenii ajung să creadă că medicina se face doar cu apă, aer și energie. Din păcate, realitatea nu este aceasta”, a concluzionat Alexandru Rogobete.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




