Georgian Fulea
Elevii lui Dan Fleșeriu își doresc să continue parcursul bun din acest an și în meciul cu adversarii de la CSM Petrolul Ploiești. Joc care reprezintă ultimul meci al „vulturilor” din februarie, CSU Sibiu revenind în campionat abia peste o lună, în deplasare. Astfel, este ultima oportunitate pentru fanii galben albaștrilor de a-și vedea favoriții jucând pe teren propriu în următoarele 4 săptămâni.
Baschetbaliștii sibieni așteaptă o atmosferă superbă în Sala Transilvania. Arenă unde în primul mandat al lui Dan Fleșeriu echipa era o forță teribilă pentru orice oponent, iar duelul cu Petrolul Ploiești poate fi startul revenirii la acel nivel acasă. Meciul cu prahovenii se va disputa în 8 februarie, cu începere de la ora 18,00. Partida va fi transmisă și pe FRB TV, canalul de youtube al Federației Române de Baschet Masculin.
Speranțe la play-off
CSU Sibiu vine după cel mai bun joc făcut în acest sezon al Ligii Naționale, 96-87 contra echipei CSM Târgu Mureș. A fost acel meci complet al sportivilor noștri, suporterii au făcut o atmosferă incredibilă, iar evoluția din teren și din tribune a semănat cu ultima perioadă de glorie a echipei.
Un succes vs Petrolul Ploiești ar duce CSU la 10 victorii și 10 înfrângeri în campionat, iar încrederea că se poate prinde un loc de play-off ar fi și mai mare. De partea cealaltă, prahovenii traversează o perioadă rea în LNBM, ei câștigând doar primul joc al anului, iar după au pierdut 4 meciuri consecutive și s-au îndepărtat de top 8, 6-12 fiind recordul lor.
Clasament actual LNBM:
- CSM Oradea 16-2
- FC Argeș 13-6
- CSO Voluntari 14-4
- CS Dinamo București 12-7
- CS Politehnica Timișoara 11-8
- SCM Craiova 11-7
- CSM Târgu Mureș 10-9
- CS Rapid București 9-10
- CSU Sibiu 9-10
- CS RM.Vâlcea 10-7
- CSU Steaua București 8-11
- CSM Corona Brașov 9-9
- CSM Petrolul Ploiești 6-12
- CSM Târgu Jiu 1-18
- CSM Galați 0-19
Clasamentul este ciudat, fiindcă joacă 15 echipe și nu toate au același număr de meciuri în acest moment. La final de parte regulată, primele șapte formații ajung în play-off, iar lor li se va alătura campioana ultimelor 5 sezoane, Universitatea BT Cluj Napoca, marea rivală a echipei noastre.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




