Aproape 3 milioane de pensionari vor primi bani înainte de Paști prin intermediul Pachetului de Solidaritate, a anunțat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că 2.8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern. Sumele se vor vira în luna aprilie și la final de an, în decembrie, și au ca scop să susțină financiar pensionarii cu venituri mici, care abia mai fac față inflației.
Astfel, peste 2,8 milioane de pensionari ar putea primi un sprijin, în două tranșe, în aprilie și decembrie 2026.
Sprijinul va fi acordat astfel:
Vârstnicii cu pensii mai mici de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei. Cei cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei vor primi un ajutor de 800 de lei.
Pensionarii cu venituri cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor beneficia de un sprijin de 600 de lei.
„Pensionarii cu pensii mici au simțit mai mult decât oricine impactul creșterii TVA și inflația de anul trecut.
Prin Pachetul de Solidaritate propunem un lucru foarte simplu: să avem grijă să nu-i lăsăm în urmă pe cei care au cea mai mare nevoie.
Pentru ei propunem un sprijin din partea statului în lunile aprilie și decembrie”, a declarat Florin Manole, ministrul Muncii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




