Daniela Arnăutu
Lucrările pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu–Pitești, lotul Boița–Cornetu, au intrat într-o etapă spectaculoasă. Tunelul Robești (Câineni), primul tunel de autostradă din județul Vâlcea realizat prin dinamitare, avansează cu 10–12 metri pe zi, iar constructorii estimează că străpungerea ambelor galerii va avea loc până la finalul lunii aprilie 2026, potrivit Agerpres.
Dinamitări zilnice, lucrări non-stop
Pe șantier se lucrează 24 de ore din 24, cu explozii controlate zilnice și zeci de utilaje. Până acum au fost excavați peste 300 de metri în fiecare galerie, într-un teren montan extrem de dificil, în inima Carpaților.
Cel mai complex lot de autostradă din România
Secțiunea Boița–Cornetu este considerată cea mai complicată din infrastructura rutieră românească, incluzând 7 tuneluri și 48 de poduri, pasaje și viaducte, pe un traseu de peste 31 km. Aproximativ 10 km sunt doar viaducte, iar autostrada traversează de mai multe ori râul Olt și linia ferată.
Muncitori din mai multe țări și mobilizare masivă
Pe șantier sunt mobilizați peste 400 de muncitori, veniți din România, Turcia și Asia, lucrările desfășurându-se simultan pe mai multe fronturi, inclusiv la viaducte și la portalurile altor tuneluri de pe traseu.
Termen de finalizare: decembrie 2028
Construcția secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu–Pitești are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA), finanțată prin Programul Transport 2021–2027, iar termenul contractual de finalizare rămâne decembrie 2028.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




