Pe 13 februarie România află dacă este în recesiune tehnică, a spus, ieri, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.
Hubert Thuma a spus că scăderea consumului 5 luni la rând înseamnă scăderea economiei pe două trimestre, ceea ce înseamnă recesiune tehnică, informează Mediafax.
„Să vă dau o veste proastă: România va avea și al treilea trimestru de scădere. Citesc datele economice și mă consult cu specialiștii. Și e posibil să avem și al patrulea trimestru, tot cu scădere. Primele date le vom primi în data de 13 februarie.
În data de 13 februarie România va afla oficial că este în recesiune tehnică”, a spus Thuma la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă există varianta în care să înțeleagă premierul Ilie Bolojan că e pe un drum greșit sau dacă există varianta în care liderii PNL să nu îl mai lase să greșească, Hubert Thuma a spus că „în ultimul timp auzim foarte mult vorbindu-se de acest deficit”: „Să știți că acest deficit nu a fost făcut peste noapte și nici nu poate fi rezolvat peste noapte”.
„Vorbim aici de ani… sunt ani de decizii și de dezechilibre și de o economie care s-a bazat în principal pe consum. (…) O economie normală se bazează pe investiții și pe producție, pentru că doar investițiile generează și locuri de muncă și venituri, și pentru bugetul local și pentru bugetul național”.
Hubert Thuma a spus că nu toți liberalii au știut de măsurile pe care urma să le ia Ilie Bolojan și de multe au aflat „din presă”.
El l-a comparat pe Ilie Bolojan cu fostul președinte Traian Băsescu, cel care ieșea în prime-time, „duminica pe la 6”, să spună ce măsuri ia Guvernul, în perioada 2009 – 2010.
„Mi-aș dori să înțeleagă că trebuie să se consulte și cu mediul academic, și cu mediul economic, dar și cu baza partidului.
Să știți că eu merg și mă întâlnesc cu oamenii, că sunt ei politici – mă refer aici la consilieri locali, consilieri județeni, primari, că sunt oameni simpli”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




