ANM a transmis două avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori abundente și viscol puternic pentru Sibiu și mai multe județe.
COD PORTOCALIU
17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00
Fenomene vizate: ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului, viscol puternic
În Muntenia și în sudul Moldovei va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20…50 cm (echivalent în apă de 20…50 l/mp).
Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60….85 km/h (cu vitezele cele mai mari în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași). Va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
COD GALBEN
17 februarie, ora 10 – 18 februarie, ora 12
Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol, polei
În intervalul menționat, în sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi precipitații însemnate cantitativ.
Ziua vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, ninsoare), iar noaptea vor predomina ninsorile. În Dobrogea va ploua, iar spre sfârșitul intervalului ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Se vor acumula cantități de precipitații de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…45 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10…30 cm. În sud-estul teritoriului local se va depune polei.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 de metri.
COD GALBEN
17 februarie, ora 22 – 18 februarie, ora 12
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă
În Carpații Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și în Munții Banatului, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70…90 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 de metri.
Se va depune strat de zăpadă în medie de 10…20 cm (echivalent în apă de 15…25 l/mp).
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




