Sibienii sunt invitaţi la vernisajul expoziţiei „Speranţă prin artă”, unde vor fi expuse lucrări realizate de pacienţii Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”. Evenimentul are loc miercuri, 12 decembrie, de la ora 18, la Galeria Mare a Primăriei Sibiu şi este organizat de Cluburile Rotaract şi Rotary Sibiu, în colaborare cu Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”. Lucrările de pictură, desen şi ceramică sunt realizate în Atelierul de Ergoterapie. „Atelierul de ergoterapie este un cadru complex de susţinere a procesului de resocializare a beneficiarilor de servicii psihiatrice. Ergoterapia sau «terapia prin activitate» dă posibilitatea pacientului să se exprime prin intermediul materialului şi al activităţii propriu-zise, să relaţioneze cu ceilalţi şi cu el însuşi, să se reintegreze în realitatea concretă. Expoziţia este la a V-a ediţie şi dorim să realizăm anual acest proiect în scopul îmbunătăţirii imaginii publice a pacientului internat într-un institut psihiatric şi dezvoltarea unei strategii în scopul promovării lucrărilor artistice create de persoanele cu dizabilităţi psihice în cadrul laboratorului de ergoterapie”, a declarat Dr. Ciprian Băcila, membru al Clubului Rotary si doctor psihiatru în cadrul Spitalului de Psihiatrie. În prezent, compartimentul de ergoterapie din cadrul spitalului cuprinde numeroase ateliere în care îşi desfăşoară activitatea atât pacienţii spitalizaţi, cât şi pacienţii din ambulatoriu. Este vorba despre ateliere de artizanat-croitorie, broderie, atelier de pictură, sculptură, modelaj în ceramică, împletituri textile, decoraţiuni florale şi informatică. „Banii strânşi în urma vânzării lucrărilor vor fi donaţi spitalului pentru ajutorarea la reinserţia psihosocială, creşterea abilităţilor sociale, dezvoltarea relaţiilor interumane, reabilitare socială şi vocaţională şi continuarea realizării lucrărilor”, a adăugat dr. Ciprian Băcilă. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 12-18 decembrie 2012. Evenimentul este susţinut şi sprijinit de către Primăria Sibiu şi Uniunea Artiştilor Plastici din Sibiu. Odeta Veştemean
Actualizat:
Speranţă prin artă pentru pacienţii Spitalului de Psihiatrie
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
A scăzut dramatic numărul concediilor medicale în România. În iunie au început controalele Ministerului Sănătății
A scăzut cu 200.000 numărul de concedii medicale acordate în perioada iulie–septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.Este...
Articolul precedent
Articolul următor




