-1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Oierii sibieni au început sacrificarea mieilor pentru Paște. În tot județul au fost autorizate numai 3 abatoare

Cele mai citite

Mai e puțin până la Paște iar gospodinele au început deja să își facă listele de cumpărături. Iar cum de pe masa de sărbătoare, friptura de miel și drobul nu pot lipsi, mieii sunt la mare căutare în această perioadă. Ciobanii din județ sunt pregătiți și chiar dacă în acest an Paștele este mai devreme, spun că au miei pentru toate gusturile și toate buzunarele, mai mici sau mai mari în funcție de preferințele clienților.
“Miei sunt suficienți pentru că sunt animale multe. Până acum nu am prea vândut pentru că oamenii vor să cumpere mielul proaspăt așa că cererile multe o să apară de luni începând, în săptămâna Paștilor. Miei sunt de toate categoriile, sunt și mari și mici, depinde ce vor oamenii. Care au buget mai mare cumpără miei mai mari, cei mai necăjiți cumpără unul de 5-6 kilograme sau o jumătate de miel. Prețurile sunt între 20 și 25 de lei kilogramul sacrificat și 11-12 lei kilogramul în viu,” a declarat Ioan Cârstea, crescător de oi din localitatea Cornățel.
Unii dintre oieri au început deja sacrificarea mieilor și așteaptă clienții la piață. Ei spun că vor vinde atât miei întregi, cât și la kilogram, pentru a satisface cerințele tuturor clienților. “Avem miei frumoși și mai mari, de peste 10 kilograme și sub de 8-9 kilograme, așteptăm clienții iar prețurile sunt ca anul trecut, 25 de lei. Dăm cum vor oamenii, întregi, jumătate, un sfert și chiar un kilogram sau două, ca toată lumea să aibă miel să pună pe masa de Paști,” a spus Mioara Bogdan, comerciant în Piața Cibin.
Cei care vor să evite aglomerația de la piață din săptămâna de dinaintea sărbătorilor s-au și grăbit să cumpere mielul pe care îl vor pune pe masa de Paște. „Eu am cumpărat deja carnea de miel, pentru că săptămâna viitoare nu mai ajung la piață. Am luat o jumătate de miel că atât ne permite bugetul, așa cât să pregătim câte un pic din fiecare pentru că ar fi păcat să lipsească mielul de pe masa de Paști,” a spus o doamnă care a început cumpărăturile pentru sărbători
Alții au trecut doar pe la piață să analizeze oferta și prețurile. Cei mai mulți consideră că mielul este scump, însă vor cumpăra totuși puțină carne, ca să respecte tradiția. „Prețurile sunt cam mari pentru noi, pensionarii, dar așa ne-am obișnuit și nu poate să lipsească mielul de Paști. O să fim împreună cu copiii, mai dau și ei ceva și o să luăm un miel mai mare să ne ajungă. O să pregătim drob, ciorbă, friptură, ce se face de Paști,” ne-a spus o altă doamnă care a trecut pe la piață.

Doar 3 puncte de sacrificare a mieilor, autorizate în tot județul

Cei mai mulți miei vor fi sacrificați săptămâna viitoare, însă numai în abatoare special amenajate. În județ sunt trei puncte autorizate de sacrificare a mieilor, iar autoritățile spun că nu vor aviza și altele temporare. “Avem trei abatoare autorizate în județ, două dintrea acestea sunt în Sibiu iar anul trecut am autorizat un abator la Târnava pentru a acoperi zona de nord a județului. În schimb, nu există în partea dinspre Agnita dar așteptăm agenți ecomonici care să își dorească o astfel de activitate. Nu putem autoriza în preajma sărbătorilor de Paște, punte de sacrificare temporare pentru că nu vom putea să scădem din evidență animalele sacrificate. În abatoarele autorizate, animalele intră cu formulare de mișcare,” a declarat Dan Farcaș, director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu
Crescătorii de animale spun însă că cele trei abatoare vor fi insuficiente pentru numărul mare de crescători de oi din județ care vor sacrifica miei de Paște. „Sunt peste o mie de crescători de animale în județul Sibiu, dintre ăștia numai 300 să taie miei de Paști și nu au loc. Trebuiau să facă mai multe puncte de tăiere, chiar și în piețe, ca oamenii să vadă cum se taie mielul, în ce condiții,” a precizat Ioan Cârstea.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Vulturii păstrează visul aprins: Victorie muncită cu Mureșul într-o Sală Transilvania plină!

SCOR FINAL: CSU Sibiu 96 - 87 CSM Târgu MureșSibiul iubește baschetul! Într-o atmosferă de zile mari, cu o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect