Vineri, 6 martie, Televiziunea Națională Română a difuzat emisiunea cu numărul 2.000, „Zi de zi, cu Părintele Necula!” Aflat la filmări pe Valea Prahovei în această săptămână, pentru celălalt format TV, „Bucuria credinței”, difuzat în cadrul emisiunii „Universul Credinței” de la TVR, Părintele Constantin Necula a avut parte de o emoționantă surpriză din partea echipei TVR.
Tort și declarații, în vremea filmărilor
Momentul a fost „orchestrat” de omul de televiziune Victor Dochia, împreună cu conducerea Muzeului Ceasurilor din Ploiești, unde a avut loc una din filmările de vineri.
„Părinte Profesor, vă adresăm aceste rânduri cu deosebit respect, pentru a vă mulțumi pentru excelenta colaborare începută în anul 2020, într-un context dificil și plin de provocări pentru întreaga umanitate.
În perioada pandemiei, marcată de fragilitate emoțională, când teama și izolarea au afectat profund viața oamenilor, ați ales să fiți aproape de credincioși prin intermediul emisiunilor religioase pe care le-am realizat și transmis împreună la Televiziunea Publică.
Prin cuvântul dvoastră echilibrat, ați adus lumină acolo unde era neliniște, speranță acolo unde era deznădejde și credință acolo unde distanța părea să ne despartă unii de alții.
De atunci, zi de zi, fără întrerupere, ați reușit să transformați câteva minute de producție media într-un spațiu de reflecție și încurajare pentru telespectatorii noștri.
Apreciem seriozitatea, consecvența și dăruirea cu care v-ați implicat în acest proiect, pe parcursul celor 2.000 de ediții, pentru care vă mulțumim”, a transmis Carla Tompea, Director Producție TVR.

Producătorul Victor Dochia i-a fost alături în tot acest parcurs
La rândul său Victor Dochia, producătorul emisiunii „Universul Credinței” și cel care i-a pregătit supriza aniversară de la Muzeul Ceasurilor din Ploiești, a declarat: „Vă mulțumim, Părinte Constantin pentru dăruirea și statornicia cu care, zi de zi, prin cuvânt și credință, ați adus LUMINĂ și SPERANȚĂ în casele românînilor”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




