VIDEO/FOTO: Panică în miez de noapte. 8 persoane surprinse de un incendiu violent într-o casă. Pagubele sunt uriașe

Cele mai citite

UPDATE: „Incendiul a fost lichidat în jurul orei 03:30.

După stingerea incendiului, s-a constatat că la parterul casei, pe o suprafață de aproximativ 200 mp funcționa un magazin alimentar, care a fost afectat în totalitate.

Au mai ars: 400 mp din acoperișul casei, 100 mp din interiorul podului și 100 mp din interiorul locuinței.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul de distribuție suprasolicitat”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii sibieni au intervenit de urgență, în noaptea de marți spre miercuri, în Laslea, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de tip parter plus etaj.

Salvatorii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de primă intervenție și două echipaje SMURD. În sprijin au intervenit și pompieri din cadrul ISU Mureș, cu o autospecială de stingere.

Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat generalizat, cu flăcări puternice și degajări mari de fum, existând risc de propagare la locuințele învecinate.

Forțele de intervenție au acționat prompt pentru limitarea extinderii focului.

La locul intervenției a fost trimisă și o ambulanță cu medic a Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Opt persoane au reușit să se autoevacueze din locuință.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a suferit arsuri la nivelul mâinilor și a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru tratament de specialitate.

Incendiul a fost localizat, iar pompierii continuă intervenția pentru stingerea completă a focului. La acțiune participă și pompierii voluntari din cadrul SVSU Laslea, Dumbrăveni și Mălâncrav.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Incendiu în Țiglari

Pompierii sibieni intervin de urgență pe strada Țiglari din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la...

Știri pe același subiect