ALERTĂ METEO: Ciclonul de săptămâna viitoare dă peste cap primăvara

Cele mai citite

Un nou ciclon se apropie de România și va aduce o schimbare bruscă a vremii începând cu mijlocul săptămânii viitoare.

Meteorologii anunță precipitații extinse, vânt intens și temperaturi oscilante în aproape toată țara.

După câteva zile mai liniștite, vremea devine din nou instabilă. În zonele joase vor predomina ploile, în timp ce la munte sunt așteptate ninsori, în special la altitudini ridicate.

La peste 1600 de metri, stratul de zăpadă este deja consistent și ar putea rezista chiar și după Paște, spun administratorii de pensiuni, care privesc cu optimism evoluția vremii.

Publicitate

„Vorbim în continuare de o vreme schimbătoare. De la mijlocul săptămânii viitoare este așteptat un nou ciclon care va afecta țara noastră.

Acesta va aduce ploi în zonele joase, ninsoare la munte și intensificări ale vântului, iar temperaturile vor fi oscilante”, a declarat meteorologul Alina Șerban.

Chiar dacă zăpada persistă în zonele înalte, sezonul de schi se apropie de final.

Mai multe pârtii importante, precum cele din Poiana Brașov, Masivul Șureanu sau Păltiniș, sunt deja închise.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Tenisul de masă medieșean strălucește: sportiv și antrenor de la CSM Mediaș, chemați la națională

O nouă performanță importantă pentru sportul medieșean vine din partea secției de tenis de masă a CSM Mediaș, după...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect