Combinație PERICULOASĂ pe străzile din Sibiu: alcool și droguri, descoperite la un șofer de 28 de ani

Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Sibiu a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 29 martie, în jurul orei 10:00, pe strada Bihorului din municipiul Sibiu. Polițiștii rutieri au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Analizele toxicologice au arătat că acesta avea o concentrație de peste 1,40 g/l alcool pur în sânge.

Publicitate

Mai mult decât atât, în organismul său a fost depistată și prezența unei substanțe psihoactive.

Pe baza probelor administrate, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și dispunerea măsurilor legale care se impun în acest caz.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

A săpat 4 ani sub propria casă. Ce a construit acum îi răcește camerele fără aer condiționat

Un creator de conținut din America de Sud a devenit viral după ce a dezvăluit proiectul incredibil la care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect