Guvernul a adoptat așa-numitul „pachet de solidaritate”, un proiect de ordonanță de urgență care aduce sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici și majorări importante ale beneficiilor sociale pentru copiii cu dizabilități și familiile vulnerabile.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, la finalul ședinței de guvern, acesta prezentând principalele măsuri incluse în pachet.
„Azi am adoptat un proiect de OUG, așa-numitul pachet de solidaritate, un act normativ care instituie o seamă de sume pentru pensionarii cu venituri mici și creșterea beneficiilor pentru diferite categorii de familii nevoiașe, precum și creșterea sumelor pentru copiii cu dizabilități”, a declarat ministrul.
Sprijin financiar pentru milioane de pensionari
Potrivit acestuia, peste 2,8 milioane de pensionari vor beneficia de ajutoare financiare acordate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fără a fi necesară depunerea unor cereri.
„Pentru cei cu pensii de până în 1.500 de lei, un sprijin de o mie de lei acordat în două tranșe egale – mai și decembrie.
Pentru cei cu pensii de până în 2.000 de lei, sprijinul va fi de 800 de lei tot în două tranșe. Pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei, sprijinul va fi de 600 de lei în două tranșe egale”, a explicat Florin Manole.
Plata ajutoarelor se va face prin casele teritoriale și sectoriale de pensii, automat, fără birocrație suplimentară pentru beneficiari.
Creșteri pentru copiii cu dizabilități
Pachetul include și majorări semnificative ale beneficiilor pentru copiii cu handicap, în funcție de gradul de dizabilitate.
„Pentru cei cu grad mediu, sprijinul crește de la 80 la 199 de lei, cei cu grad accentuat – de la 232 la 397 de lei, cei cu grad grav – de la 463 la 548 de lei. Aceste creșteri nu sunt doar pentru acest an; sunt, de fapt, o indexare. Beneficiile vor rămâne și în anii următori, evident indexate”, a precizat ministrul Muncii.
Sprijin suplimentar pentru familiile vulnerabile
Autoritățile anunță și măsuri dedicate familiilor cu venituri reduse, în special celor monoparentale.
„Familiile cu copii – creștem beneficiile pentru familiile monoparentale cu venituri reduse.
Vom continua cu servicii pentru aceste familii, pe care le livrăm prin Proiectul Servicii Comunitare Integrate”, a mai spus Florin Manole.
În plus, Ministerul Muncii a transmis că venitul minim de incluziune (VMI) pentru familiile vulnerabile cu copii va crește de la o medie de 273 de lei la 340 de lei pe familie, în funcție de componență și venituri.
Totodată, stimulentul educațional destinat copiilor din familii defavorizate va fi majorat de la 133 de lei la 265 de lei, măsură menită să încurajeze participarea la învățământul preșcolar.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




