FOTO: Razie în școli la Dumbrăveni: poliția intră cu câini și dă amenzi de mii de lei

Cele mai citite

În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni au desfășurat o serie de acțiuni de verificare și activități informativ-preventive în unitățile de învățământ din orașul Dumbrăveni, cu scopul de a crește gradul de siguranță în școli și în zonele adiacente.

La acțiuni au participat și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic, sprijiniți de un echipaj canin, intervențiile vizând prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și identificarea elevilor aflați în situații de risc, fie ca potențiale victime, fie ca persoane implicate în activități infracționale.

În cadrul campaniei au fost organizate 5 activități informativ-preventive, la care au participat 315 elevi și cadre didactice, fiind transmise mesaje privind comportamentul responsabil și riscurile asociate consumului de substanțe sau violenței.

Polițiștii au acționat și în zonele din jurul școlilor pentru a preveni comercializarea către minori a produselor din tutun, alcool sau băuturi energizante. Totodată, au fost verificate mai multe societăți comerciale pentru respectarea legislației.

Publicitate

În urma controalelor:

-au fost legitimate 29 de persoane;

-au fost verificate 5 societăți comerciale;

-au fost controlate 14 autovehicule;

-au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei;

-a fost confiscată suma de 627 de lei.

Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua la nivelul județului Sibiu, fiind esențiale pentru menținerea unui climat educațional sigur și pentru responsabilizarea elevilor.

În același timp, Biroul Siguranță Școlară transmite recomandări importante elevilor, părinților și cadrelor didactice, punând accent pe evitarea violenței, refuzul substanțelor periculoase și raportarea oricăror situații de risc.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Ce oferă UE IMM-urilor în 2026: Finanțare, fiscalitate și reguli simplificate

Având în vedere că România are una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din Uniunea Europeană și o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect