Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, aduce an de an mii de credincioși în lăcașurile de cult, iar odată cu aceste momente de reculegere și bucurie cresc și riscurile generate de aglomerație.
Pentru a preveni incidentele și a asigura desfășurarea în siguranță a slujbelor religioase, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu vor fi mobilizați în număr mare în teren și vor monitoriza permanent evoluția situațiilor operative.
Astfel, în perioada 10–13 aprilie, peste 350 de pompieri vor fi la datorie, pregătiți să intervină rapid în cazul producerii unor situații de urgență.
În paralel, pentru prevenție și menținerea unui climat de siguranță, peste 45 de pompieri și 12 autospeciale de stingere vor fi prezente în zonele cu risc ridicat de aglomerație.
Dispozitivele de intervenție vor fi amplasate la lăcașuri de cult din municipiile Sibiu și Mediaș, dar și în localitățile Agnita, Orlat, Cârțișoara, Pelișor, Miercurea Sibiului și Dumbrăveni, unde autoritățile estimează participarea unui număr mare de credincioși la slujbele de Paști.
Reprezentanții ISU atrag atenția că respectarea unor măsuri simple poate preveni tragedii, mai ales în noaptea de Înviere, când lumânările aprinse pot deveni o sursă de pericol.
Cetățenii sunt sfătuiți să utilizeze lumânările și candelele doar în suporturi incombustibile și să evite amplasarea acestora în apropierea materialelor inflamabile. De asemenea, este esențial ca acestea să nu fie lăsate nesupravegheate sub nicio formă.
Pentru a facilita intervenția echipajelor de urgență, autoritățile recomandă ca autoturismele să nu fie parcate în apropierea căilor de acces către lăcașurile de cult, iar ușile de evacuare să fie menținute deschise pe toată durata slujbelor religioase.
În cazul izbucnirii unui incendiu sau al apariției unei situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat numărul unic 112 și să ofere informații clare despre locul și natura evenimentului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




