16.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

ULTIMA ORĂ: Mobilizare de forțe pe DJ 142A: ambulanțe, poliție și pompieri la un accident rutier

Cele mai citite

Un accident rutier s-a produs pe Drumul Județean 142A, la intrarea în localitatea Dârlos, luni după amiază, un bărbat fiind rănit.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, în coliziune au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, precum și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, care au trimis două ambulanțe, una cu medic și una de tip B.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că în timp ce conducea un triciclu pe DJ 142 A, înspre Mediaș, un conducător auto în vârstă de 38 de ani, domiciliat în localitatea Dârlos din cauze care urmează a fi stabilite, s-ar fi răsturnat și ar fi pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă pe sensul opus de circulație, de un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Mediaș.

Publicitate

Bărbatul în vârstă de 38 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Medicii au acordat îngrijiri unui bărbat în vârstă de 38 de ani, care a suferit un traumatism cranian. Acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Mediaș, în stare stabilă.

Alte două persoane implicate în accident au fost evaluate la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.

La intervenție au participat și echipaje ale ISU, care au asigurat măsurile specifice de siguranță.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Intervenție de amploare la Boița: SMURD și Ambulanța, mobilizate pentru un accident cu 6 victime

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, vineri după amiaza, pe DN7, la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect