UPDATE 2: „În urma incendiului garsoniera a fost afectată în totalitate pe o suprafață de aproximativ 20 mp, precum și bunurile din interiorul acesteia, iar casa scării a fost inundată de fum.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs din cauza unei improvizații la un aparat de gătit”, a precizat Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
UPDATE: „Incendiul care se manifesta la o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc de locuințe cu 4 etaje și mansardă, este lichidat. La fața locului s-au mai deplasat și două echipaje SAJ dintre care unul cu medic.
Din bloc s-au evacuat/autoevacuat un număr de 26 de persoane.
Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru trei persoane: trei femei în vârstă de aproximativ 35, 49 și respectiv 49 de ani care a suferit arsuri ale căilor aeriene au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital, conștiente.
Alte trei persoane care au suferit atacuri de panică au fost asistate medical însă au refuzat transportul la spital.
Se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative și pentru starea cauzei probabile de izbucnire a incendiului„, a transmis Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Mai multe echipaje de pompieri intervin la această oră pe strada Vasile Aaron pentru stingerea unui incendiu la un apartament.
„Pompierii sibieni intervin de urgență pe strada Vasile Aron din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu la un apartament.




La fața locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD„, a transmis Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Vom reveni cu detalii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




