Datoria externă totală a României a ajuns la 229,9 miliarde de euro în primele două luni din 2026, în creștere cu 1,5 miliarde de euro față de finalul anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
În perioada ianuarie–februarie 2026, evoluția datoriei externe arată o creștere moderată, susținută în principal de majorarea datoriei pe termen lung, relatează Mediafax. Aceasta a atins 182,5 miliarde de euro la 28 februarie 2026, în urcare cu 1,2% față de 31 decembrie 2025.
Pe de altă parte, datoria externă pe termen scurt a scăzut la 47,4 miliarde de euro, cu 1,5% sub nivelul înregistrat la finalul anului trecut.
Indicatorii de sustenabilitate ai datoriei externe s-au îmbunătățit. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a coborât la 12,9% în primele două luni din 2026, comparativ cu 18,4% în 2025. În același timp, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a crescut la 6,7 luni, de la 6 luni la finalul anului trecut.
De asemenea, acoperirea datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare ale BNR a ajuns la 107,3% la finalul lunii februarie 2026, în creștere față de 104,4% în decembrie 2025.
Deficitul de cont curent rămâne ridicat
Datele BNR arată că, în perioada ianuarie–februarie 2026, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,1 miliarde de euro, în scădere față de 3,6 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025.
Reducerea deficitului a fost susținută în principal de diminuarea deficitului balanței bunurilor, cu 932 milioane de euro. În schimb, excedentul din servicii s-a redus cu 225 milioane de euro, iar balanțele veniturilor primare și secundare au înregistrat deficite mai mari.
Creștere a investițiilor străine directe
Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 1,128 miliarde de euro în primele două luni din 2026, în creștere față de 854 milioane de euro în aceeași perioadă din 2025.
Participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, au avut o contribuție pozitivă de 1,18 miliarde de euro, în timp ce creditele intragrup au înregistrat o valoare netă negativă de 52 milioane de euro.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




