Festivalul Tuberozelor de la Hoghilag intră într-o nouă etapă de dezvoltare în 2026, după creșterea constantă a popularității din ultimii ani. Autoritățile locale au anunțat extinderea evenimentului pe durata a două weekenduri consecutive, programate pentru 1–2 august și 8–9 august.
Decizia aparține Primăriei Hoghilag și vine ca răspuns la interesul tot mai mare al turiștilor. „Magia tuberozelor ține mai mult și mai intens. Invităm publicul să aleagă unul dintre weekenduri sau să participe la ambele”, a transmis primarul Nicolae Lazăr.
Festivalul Tuberozelor, ediția a XI-a
Ajuns la ediția a XI-a, Festivalul Tuberozelor este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din județul Sibiu. Programul include tururi ghidate în grădinile de tuberoze, expoziții, ateliere creative, spectacole folclorice și activități sportive, precum Crosul „Inimi și Tuberoze”. Un punct de atracție rămâne și Biserica Evanghelică Fortificată din Hoghilag.
Evenimentul promovează tradițiile locale, gastronomia și patrimoniul cultural al zonei, atrăgând anual vizitatori din țară și din străinătate.
Tuberoza de Hoghilag, brand local protejat
Tuberoza de Hoghilag este o marcă locală cu indicație geografică protejată, promovată de Asociația „Centrul de Excelență pentru promovarea comunei Hoghilag”. Floarea, cunoscută pentru parfumul său intens, are o istorie îndelungată în zonă, fiind cultivată inițial de sașii stabiliți aici.
Astăzi, tradiția este continuată de comunitatea locală, iar tuberoza a devenit un simbol al comunei, contribuind la identitatea și atractivitatea turistică a Hoghilagului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




