9.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Schimbare istorică în sănătate: românii nu mai sunt obligați să aleagă între boală și salariu

Cele mai citite

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care introduce excepții de la regula neplății primei zile de concediu medical, o măsură considerată până acum inechitabilă pentru anumite categorii vulnerabile de pacienți.

Noua lege vizează pacienții cronici, persoanele incluse în programele naționale de sănătate, pacienții care beneficiază de spitalizare de zi, precum și cazurile de urgențe medico-chirurgicale. Pentru aceștia, prima zi de concediu medical va fi plătită.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat impactul major pe care această modificare îl are asupra vieții de zi cu zi a românilor:

„Pentru mulți români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani”, a transmis acesta, precizând că acordarea concediului medical trebuie să reprezinte „o formă de protecție reală”.

Publicitate

Ministrul a explicat că autoritățile au încercat inițial să corecteze situația printr-o ordonanță de urgență, însă aceasta nu a fost adoptată. Demersul a fost reluat în Parlament, unde proiectul a primit în cele din urmă susținerea necesară.

„Am încercat să corectăm inechitatea generată cu prima zi de concediu medical neplătită, rapid, prin ordonanță de urgență în Guvern. Nu a trecut.

Nu am renunțat și am susținut proiectul în Parlament. Astăzi s-au votat în Plenul Camerei Deputaților excepțiile propuse de Ministerul Sănătății și care au fost introduse de colegii parlamentari: prima zi de concediu medical va fi plătită acolo unde nevoia de protecție este și mai mare”, a declarat acesta.

Rogobete a revenit asupra ideii de echitate socială, insistând că sistemul trebuie să protejeze pacienții, nu să-i pună în situații limită:

„Pentru mulți români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani. Nu e o alegere corectă. Și nu este un sistem care își protejează oamenii.”

Totodată, ministrul a mulțumit parlamentarilor și comisiilor implicate pentru susținerea modificării legislative:

„Mulțumesc comisiilor de sănătate și de muncă din Parlament și tuturor colegilor parlamentari care au înțeles nevoia de a introduce aceste excepții pentru plata primei zile de concediu medical.”

În viziunea sa, concediul medical nu ar trebui tratat ca un beneficiu parțial:

„Concediul medical nu este un beneficiu acordat cu jumătate de măsură. Este o formă de protecție reală – pentru pacient, pentru cei din jur și pentru întregul sistem.”

Proiectul fusese deja adoptat anterior de Senat, iar votul final din Camera Deputaților consfințește schimbarea legislativă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Apă canal Sibiu angajează în Ocna Sibiului

APĂ CANAL SIBIU  S.A. Angajează pentru: Sector Ocna Sibiului INSTALATOR/ELECTRICIAN/ELECTROMECANIC -  1 postCerințe:Studii medii;Calificare în meseria de instalator/electrician/electromecanic,;Capacitate de comunicare și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect