Pe stadionul din Sibiu, într-o seară cenușie de aprilie care părea mai degrabă o schiță decât un tablou, A.F.C. Hermannstadt și Csikszereda au încheiat o partidă fără goluri și fără sens – cel puțin pentru noi, și asta pentru că sibienii deja se târăsc prin SuperLigă ca o vietate rănită a codrului. 0–0: un scor care, de obicei, spune puțin. Dar uneori, tocmai tăcerea spune totul…
Meciul a început ca o conversație politicoasă între doi vecini care nu vor să se certe. Pase corecte, mișcări calculate, dar fără acel dram de nebunie care face fotbalul să tresară. Hermannstadt a avut inițiativa, dar ea semăna cu o scrisoare compusă frumos, însă niciodată trimisă. Mingea circula, dar nu ajungea nicăieri, iar cărbunii încinși ai dojanelor și sudălmilor antrenorului nostru n-au fost îndeajuns pentru a-i face pe sibieni să câștige astăzi pe Municipal.
În prima repriză, Hermannstadt a încercat să deseneze jocul, dar liniile erau tremurate. Atacul – un actor timid, care nu îndrăznește să-și spună replica până la capăt. Mijlocul – ordonat, dar lipsit de inspirație. Apărarea – corectă, fără emoții majore, dar și fără acea siguranță imperială care îți permite să urci linia de mijloc fără teamă.
De partea cealaltă, Csikszereda a jucat pragmatic, aproape zgârcit. Ca un negustor care nu vrea să piardă niciun bănuț. Ciucanii au stat bine în teren, au închis spațiile și au așteptat greșeala sibiană ca pe o ploaie rară. Dar ploaia n-a venit.
Repriza a doua a fost o reluare a aceleiași povești, dar pusă pe fast forward. Hermannstadt a apăsat mai mult, a încercat să forțeze, dar totul a rămas la nivel de intenție. Ocaziile au fost puține și fragile, ca niște promisiuni pe care nu le mai crede nimeni.
Ciudățenia serii? N-am jucat rău. Dar nici bine. Am fost acolo, prezenți, corecți, disciplinați etc., împreună cu toate acele cuvinte care, în fotbal, sunt epitete doar atunci când sunt însoțite de goluri. În lipsa lor, devin simple adjective.
Și te întrebi, ca sibianul care a văzut prea multe meciuri de acest fel: ce ne lipsește? Curajul? Inspirația? Sau poate acea doză de inconștiență care transformă un șut banal într-un gol memorabil? Pentru că Hermannstadt a părut, din nou, o echipă care se teme să greșească mai mult decât își dorește să câștige. A jucat cu frâna trasă, cu gândul mai mult la ce ar putea pierde decât la ce ar putea câștiga.
Și totuși, există și o lumină mică în această seară fără strălucire: nu am pierdut. Într-un sezon în care fiecare punct e o monedă rară, acest egal e un sfanț păstrat, nu risipit. Dar nici o monedă câștigată cu adevărat nu e…
În orașul de pe Cibin, după fluierul final, liniștea a fost deplină. Nu de dezamăgire profundă, ci de oboseală. Și de resemnare calmă. Și de așteptare, pentru a nu fi ninși de colbul uitării prin ligile inferioare și a nu purta amintire oțărâtă primului eșalon. 0–0 nu e un rezultat care se ține minte. Dar e unul care apasă, încet, în clasament și în suflete. Iar Hermannstadt trebuie să decidă, cât mai curând: vrea să joace pentru a nu pierde sau pentru a câștiga? Pentru că între cele două opțiuni e o diferență cât o SuperLigă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
