Cresc cazurile de gripă în Sibiu după trei săptămâni de pauză: toți pacienții sunt bebeluși

Cele mai citite

Numărul cazurilor de gripă a crescut din nou în județul Sibiu în ultima săptămână de monitorizare, după o perioadă în care medicii raportaseră doar cazuri izolate.

Potrivit datelor oficiale aferente săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026, au fost înregistrate cinci noi îmbolnăviri de gripă, toate la copii cu vârsta sub un an.

Specialiștii spun că formele de boală au fost ușoare, iar niciun copil nu a avut nevoie de internare. Creșterea vine după trei săptămâni consecutive în care fusese raportat câte un singur caz de gripă.

În paralel, numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare a înregistrat o ușoară scădere.

Publicitate

În săptămâna a XVIII-a de monitorizare au fost raportate 901 cazuri, cu 33 mai puține comparativ cu săptămâna precedentă.

Totuși, cifrele rămân semnificativ mai mari decât cele din aceeași perioadă a sezonului trecut, fiind consemnate cu 305 cazuri mai multe.

Cele mai multe forme de boală au fost ușoare și medii, însă medicii au recomandat internarea în 52 de situații, ceea ce reprezintă aproape 6% din totalul cazurilor. Cei mai vulnerabili au fost copiii cu vârsta sub un an.

Și numărul pneumopatiilor a scăzut ușor față de săptămâna anterioară. Au fost raportate 251 de cazuri, cu 28 mai puține decât în săptămâna 17 de monitorizare.

Îmbolnăvirile au fost înregistrate la toate grupele de vârstă, iar medicii au decis internarea pentru 108 pacienți, adică peste 43% din totalul cazurilor raportate.

Bilanțul întregului sezon gripal rămâne însă unul important. De la debutul monitorizării și până la data de 3 mai 2026, autoritățile sanitare au înregistrat 2.440 de cazuri de gripă, dintre care 176 confirmate prin teste de laborator.

În aceeași perioadă au fost raportate și 42.442 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, precum și 10.203 cazuri de pneumopatii, semn că afecțiunile respiratorii continuă să afecteze mii de persoane.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Drone românești de mare viteză: BraveX Aero livrează primul model cu propulsie jet și pregătește o rundă nouă de investiții

Compania românească BraveX Aero, cu operațiuni în apropiere de Cluj-Napoca, a finalizat dezvoltarea primei drone cu propulsie jet realizate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect