Declarații incendiare de la Cotroceni: ANULAREA ALEGERILOR și războiul hibrid, pe masa președintelui

Cele mai citite

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații importante în cadrul unei conferințe de presă, unde a fost întrebat despre stadiul departamentului anunțat pentru combaterea războiului hibrid și despre situația programului SAFE, în contextul tensiunilor politice și juridice din ultima perioadă.

Șeful statului a explicat că, în această perioadă, prioritățile au fost legate de agenda externă și de actuala criză politică, însă a dat asigurări că proiectul privind combaterea războiului hibrid va fi reluat și consolidat.

„Pentru moment au fost 3 deplasări externe, B9, plus criza politică actuală, iar după asta ne vom concentra pe asta, cât și pe raportul privind anularea alegerilor prezidențiale”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a fost întrebat și despre șansele ca programul SAFE să fie finalizat până la data de 31 mai, în condițiile în care ultima Ordonanță de Urgență a fost atacată la Curtea Constituțională.

Publicitate

Nicușor Dan a declarat că nu există riscul ca programul să fie blocat și că autoritățile au pregătit inclusiv o variantă de rezervă pentru a evita întârzierile.

Nu există riscul să se blocheze. Există un backup în Parlament. Să se intervină în Parlament, ca termenul să nu fie afectat. Există un plan B”, a dat asigurări Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații importante în cadrul unei conferințe de presă, unde a fost întrebat despre stadiul departamentului anunțat pentru combaterea războiului hibrid și despre situația programului SAFE, în contextul tensiunilor politice și juridice din ultima perioadă.

Șeful statului a explicat că, în această perioadă, prioritățile au fost legate de agenda externă și de actuala criză politică, însă a dat asigurări că proiectul privind combaterea războiului hibrid va fi reluat și consolidat.

„Pentru moment au fost 3 deplasări externe, B9, plus criza politică actuală, iar după asta ne vom concentra pe asta, cât și pe raportul privind anularea alegerilor prezidențiale”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a fost întrebat și despre șansele ca programul SAFE să fie finalizat până la data de 31 mai, în condițiile în care ultima Ordonanță de Urgență a fost atacată la Curtea Constituțională.

Nicușor Dan a declarat că nu există riscul ca programul să fie blocat și că autoritățile au pregătit inclusiv o variantă de rezervă pentru a evita întârzierile.

„Nu există riscul să se blocheze. Există un backup în Parlament. Să se intervină în Parlament, ca termenul să nu fie afectat. Există un plan B”, a dat asigurări Nicușor Dan.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Incendiu violent într-un bloc cu 10 etaje din Sibiu. 20 de persoane, EVACUATE de urgență. O femeie a fost transportată la spital

UPDATE: UPDATE: Incendiul a fost lichidat. Acesta s-a manifestat în bucătăria apartamentului, acesta a fost afectată în totalitate, iar...

Știri pe același subiect