Criză a actelor de identitate la Sibiu: sute de minori fără buletin, mii de documente expirate

Cele mai citite

Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sibiu lansează un semnal de alarmă după ce mii de persoane din municipiu și comunele arondate figurează cu acte de identitate expirate sau fără primul buletin emis.

Potrivit datelor oficiale, nu mai puțin de 6.784 de persoane au cărțile de identitate expirate și nu au solicitat eliberarea unui nou document în termenul prevăzut de lege.

Situația este și mai gravă în cazul minorilor: alte 963 de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani nu s-au prezentat pentru emiterea primului act de identitate.

Reprezentanții Primăriei Sibiu atrag atenția că lipsa unui act de identitate valabil poate genera numeroase probleme administrative și juridice, de la imposibilitatea accesării unor servicii publice până la dificultăți în relația cu instituțiile statului.

Publicitate

Autoritățile subliniază că, odată cu introducerea cărții electronice de identitate, procesul de obținere a noului document a devenit mult mai simplu și, cel mai important, gratuit până în luna august 2026.

Noua carte electronică de identitate poate fi solicitată la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de domiciliu sau reședință.

Documentul este emis în aproximativ 10 zile lucrătoare și poate fi ridicat de la orice serviciu de profil ales de titular.

Programările se fac online, prin HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne, iar confirmarea trebuie realizată în maximum 30 de minute de la primirea emailului, altfel solicitarea se anulează automat.

Noua carte electronică vine cu multiple avantaje: poate fi utilizată ca document de călătorie în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European, permite accesul rapid la servicii publice digitale și oferă posibilitatea semnăturii electronice cu valoare legală.

În plus, documentul beneficiază de elemente moderne de securitate și anti-contrafacere, iar schimbarea domiciliului nu va mai necesita emiterea unui nou act.

Pentru cei care nu doresc varianta electronică, există și opțiunea unei cărți de identitate simple.

În acest caz, solicitantul trebuie să facă o programare pe site-ul Primăriei Sibiu și să achite o taxă de 40 de lei. Eliberarea documentului durează până la 30 de zile.

Autoritățile îi îndeamnă pe sibieni să își verifice urgent valabilitatea actelor și să evite aglomerația din perioada următoare, când cererile ar putea crește semnificativ.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

BBC revine în România: platformă de știri în limba română lansată din iunie pentru Europa de Est

BBC World Service a anunțat lansarea unor noi platforme de știri în limba română și maghiară, dedicate publicului din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect