Cristian Mungiu a reușit imposibilul și a oferit României una dintre cele mai mari victorii culturale din ultimele decenii.
Regizorul român a câștigat marele trofeu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes cu lungmetrajul „Fjord”, performanță care îl transformă oficial într-o legendă a cinematografiei europene.
Este pentru a doua oară când Mungiu pleacă acasă cu cel mai important premiu acordat pe Croazetă, o realizare rară pe care foarte puțini cineaști din lume au reușit să o atingă.
Prin această victorie uriașă, regizorul român intră într-un club exclusivist al marilor maeștri ai filmului, alături de nume monumentale precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica și Michael Haneke.
„Fjord”, filmul care a cucerit Cannes-ul încă din primele zile ale festivalului, spune povestea tensionată a unei familii româno-norvegiene extrem de religioase, stabilite în Norvegia.
La început, familia pare perfect integrată într-o societate care promovează toleranța și respectul pentru diversitate. Însă liniștea se transformă rapid într-un coșmar după apariția unor suspiciuni privind violența domestică asupra copiilor.
Autoritățile norvegiene încep să privească familia cu neîncredere, criticând educația strictă impusă copiilor, interdicția folosirii YouTube și a smartphone-urilor, dar și convingerile religioase ale părinților.
Conflictul escaladează dramatic până la declanșarea unei proceduri de plasament care îi vizează inclusiv pe cei mai mici copii ai familiei.
Cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolurile principale, „Fjord” este descris de critici drept unul dintre cele mai puternice și tulburătoare filme ale anului. Producția vorbește despre polarizare, intoleranță și incapacitatea oamenilor de a mai comunica într-o lume tot mai divizată.
Succesul de la Cannes nu a venit întâmplător. Încă înaintea galei oficiale, „Fjord” acumulase deja patru premii importante acordate de organizații partenere ale festivalului, devenind rapid favorit în cursa pentru marele trofeu.
Primul triumf istoric al lui Cristian Mungiu la Cannes a avut loc în 2007, când „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” devenea primul și singurul film românesc care câștiga Palme d’Or.
Acum, aproape două decenii mai târziu, regizorul revine spectaculos în centrul atenției mondiale și reconfirmă statutul României pe harta mare a cinematografiei internaționale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




